Știri
Demisii în masă la spitalul din Orăștie: un medic, cinci asistente și cinci infirmiere
Situație fără precedent șa secția ATI a spitalului din Orștie: un medic, cinci asistente și cinci infirmiere și-au dat demisia pentru că le este teamă că se vor îmbolnăvi de coronavirus. Managerul spitalului s-a declarat a fi stupefiat de această decizie a cadrelor medicale.
Demisii în masă la spitalul din Orăștie: un medic, cinci asistente și cinci infirmiere
Se pare că toate cadrele medicale au decis să plece pur și simplu și să lase toți pacienții în grija unei singure asistente. Aceștia au motivat că le este frică că se vor îmbolnăvi de coronavirus, în condițiile în care în spitalul din Orăștie nu este niciun pacient confirmat cu COVID-19, acesta fiind un spital suport.
Grațiela Achim, managerul Spitalul Muncipal Orăștie: „Sunt stupefiată! Se simt amenințate, în pericol, că pot deveni victime colaterale ale acestui virus. Este un calvar! Nu o să fie activitate pe terapie intensivă, în dimineața asta noi, culmea, chiar în dimineața asta, aveam întâlnire cu un alt medic pe care voiam să-l luam în cadrul spitalului. Doamna a decis să vină la noi, va fi incadrată, dar își va putea începe activitatea doar după Paști.”
Prefectul județului Hunedoara este depășit de situație, iar asta se poate observa din declarațiile sale pentru Digi24.
Vasilică Potecă, prefectul județului Hunedoara: „Cu chiu, cu vai am dat de managerul de la Orăștie și mi-a adus la cunoștință că cinci infirmiere, cinci asistenți medicali și medicul de pe secția de ATI s-au ridicat și au plecat spunând că le este frică să mai facă meseria de medic, să-și mai slujească pacienții. Am întrebat despre motiv. Este lipsa echipamentelor? Mi s-a spus că nu. Acum sunt în drum spre Orăștie. Au acolo tot ce le trebuie, dar au spus că le este frică de acest coronavirus și că dacă vor lucra acolo vor muri. Aceasta este explicația care mi-a fost dată. În spital nu sunt internate persoane infectate cu Covid-19.
Azi dimineața am suspendat din funcție managerul spitalului de la Deva. Sâmbătă a fost într-o emisiune la TV și s-a apucat să facă fel de fel de afirmații, care în loc să încurajeze, nu a făcut decât să demobilizeze.”
Cristi
2020-03-30T17:18:12+03:00 at 17:18
Astia sunt medici? La salarii marite au stiut sa stea, cind e vb sa si faca datoria fata de pacienti si de tara fug. La puscarie ar trebui bagati, sunt la fel dezertorilor care fug de batalii. Pt ce s au facut medici? Doar sa ia 10.000 de lei si spagi peste spagi si sa nu faca nimic? Cind trebuie sa si faca treaba pleaca? Si cum e posibil sa pleci asa, nu tu preaviz, nu tu desfacerea contractului de munca? Nu se mai respecta nici codul muncii vad. La puscarie cu ei si urgent ca altfel la fel si altii ca vad ca se poate. Sa dea si banii inapoi pe scolarizare si pe anii cind au luat salarii. Unde vir merge, ca toata europa si tara e in aceeasi situatie? Ce vor face, se cor intoarce dupa ce trece criza. Repet, puscaria e solutia!