Sanatate
Maternitatea din Timișoara- Asistentă: „Paciente infectate umblau prin spital.”
O asistentă medicală de la Maternitatea Odobescu din Timișoara, susține că spitalul nu respectă măsurile necesare. Paciente infectate cu noul coronavirus se plimbau libere prin spital, iar cadrele medicale ieșeau din izolare ca să opereze.
Maternitatea din Timișoara- Asistentă: „Paciente infectate umblau prin spital.” Era chemată la serviciu, deși se simțea rău
La Maternitatea Odobescu, unde lucrează femeia, au fost confirmați cu coronavirus 5 bebeluși și 25 de cadre medicale și paciente. Maternitatea a fost în carantină doar pentru aproximativ 24 de ore, iar asistenta medicală spune că le-a fost refuzată testarea cadrelor medicale.
Mai mult, medicii aflați în izolare la domiciliu, erau solicitați și veneau la lucru să opereze. Existau acolo și paciente care, deși erau infectate cu Covid-19, continuau să fie tratate.
„Au fost şi paciente pozitive pe care le-am tratat şi apoi am aflat că au coronavirus. Ei operează în continuare, nu au niciun stres. Deja trecem în a doua săptămână de când s-a aflat că în maternitate există cazuri pozitive. Se ştia şi pe jos, pe la parter, că erau paciente pozitive şi umblau prin spital fără nicio problemă.”, a declarat cadrul medical.
Deși starea de sănătatea a asistentei începuse să se înrăutățească, femeia mărturisește că a fost ignorată mult timp. În plus, a continuat să lucreze. După multe insistențe, aceasta a fost testată la domiciliu, iar rezultatul a fost pozitiv. Asistenta a fost transportată la Spitalul Victor Babeș, unde spune că primește un tratament corespunzător.
Asistenta declară că a prezentat simptomele specifice noului tip de coronavirus. Ulterior, când a ajuns la spital, a înregistrat febră de 37,9°C , iar în următoarele două zile, 38°C, dar, în prezent, s-a redus. La fel s-a întâmplat și cu tusea, însă durerile musculare continuă să fie foarte mari. De asemenea, ea se confruntă în continuare cu o respirație anevoioasă, dar deja dă semne de însănătoșire.