Economic
Urmează controale în blocuri! Amenzi de 3.000 de lei!
Noua lege a asociațiilor de proprietari. Mii de români sunt afectați! Urmează controale în blocuri! Amenzi de 3.000 de lei!
Un senator PNL, fost secretar de stat, a iniţiat un proiect de act normativ menit să reducă amploarea fraudelor pe care le fac administratorii asociaţiilor de locatari. Aceştia nu erau obligaţi să prezinte documente, în cazul în care existau suspiciuni de fraudă, dar dacă acest proiect va deveni lege, va trebui să o facă, după cum spune senatorul.
„În ultimii ani, în spaţiul public au apărut numeroase dezbateri referitoare la abuzuri ale administratorilor, falsuri în acte, delapidări, fraude, multe dintre acestea ajungând în faza urmăririlor penale sau a condamnărilor, cu grave consecinţe asupra populaţiei care este nevoită, din banii proprii, să suporte aceste fapte”, se arată în expunerea de motive a proiectului de lege iniţiat de Eugen Ţapu-Nazare, senator PNL şi fost secretar de stat în Ministerul Economiei.
„Unităţile administrativ-teritoriale primesc anual sute sau mii de reclamaţii de la membrii asociaţiilor care se consideră nedreptăţiţi sau înşelaţi de administratori, motiv pentru care primăriile dispun controale pentru luarea măsurilor care se impun.
Chiar şi aşa, Legea nr. 230/2007 (legea asociaţiilor de proprietari-n.red.), în forma actuală, oferă posibilitatea asociaţiilor de proprietari să nu prezinte la control documentele solicitate, neexistând nicio prevedere expresă care să atragă răspunderea administratorului unei asociaţii de proprietari pentru această faptă”, se arată în expunerea de motive a proiectului de act normativ.
Prin urmare, Nazare spune că este nevoie ca reprezentanţii Primăriilor care vin în control la asociaţiile de proprietari, ca urmarea sesizărilor să aibă în spate şi o prevedere legală expresă care să le întărească atribuţiile.
Ca atare, în legea asociaţiilor de proprietari, senatorul propune ca şi „neprezentarea la organele de control cu documentele solicitate” să intre în zona contravenţiilor. Iar administratorii asociaţiilor de proprietari care nu se conformează acestei obligaţii pot fi amendaţi cu sume cuprinse între 500 de lei şi 3.000 de lei, după cum arată proiectul de lege.
În România există la ora actuală circa 130.000 de asociaţii de proprietari.
SAIUTZ
27 aprilie 2020 at 10:08
Voi ,astia din Romania sunteti tara amenzilor.incapabil sa faceti si sa administrati banii poporului ii subjugati in cel mai josnic hal.ii furati in toate modurile posibile.pacat de poporul asta sau ce a mai ramas din el.
Dax
27 aprilie 2020 at 0:11
Este un nonsens aceasta prevedere care se vrea legalizata.Oricum daca se face vreo reclamatie cu privire la vreo frauda cine va investiga aceasta frauda nu este Primaria ci tot organele de ancheta ale statului(politie,procuratura,justitie).Nu are nici o legatura Primaria cu acest lucru deoarece nu este organ de ancheta penala.Aceasta prevedere nu face decat sa puna presiune mai mare pe conducerile asociatiilor cu amenzi care nu rezolva fondul problemei:eventuala frauda, gasirea vinovatilor si pedepsirea lor.
O alta mare problema oarecum neconstitutionala o reprezinta aceasta cvasisubordonare a asociatiilor de locatari/proprietari fata de Primarii.Primaria reprezinta o autoritate locala aleasa de cetateni si care are ca rol gestionarea unei localitati dpdv organizational, gospodaresc si cu rol de legiuitor local prin consiliul local.Asociatiile de locatari/proprietari sunt asimilate ONG-urilor de drept privat, fiind infiintate prin vointa libera a proprietarilor dintr-un condominiu in baza dreptului constitutional la asociere.Nu cunoastem precedent si nici dpdv legal ca un ONG sa fie subordonat sau controlat de vreo Primarie.Daca intra in conflict cu autoritatea locala atunci oricum litigiul este solutionat ori amiabil, ori de catre organele abilitate ale statului.
Primaria oricum nu poate solutiona problemele de fond ale asociatiilor, adica: rauplatnicii,
intretinerea condominiilor,delasarea,dezinteres in rezolvarea problemelor,rea-credinta sau abuzurile locatarilor, sugerand de fiecare data sa ne adresam organelor de ancheta sau justitiei.Este simplu doar sa vii sa dai amenzi, si …cam atat.
Asociatiile pot fi parteneri ai primariilor in rezolvarea anumitor probleme de interes local dar nu subordonate sau controlate de acestea.Asociatiile se afla de multe ori in textul unor hotarari locale cu privire la niste obligatii fara insa a li se cere consimtamantul sau parerea sau acceptul.
Cei care au initiative legislative in domeniu s-au cam axat in ultimul timp cu preponderenta pe problematica conducerilor asociatiilor si mai putin pe obligatiile membrilor acestor asociatii care nu pot fi constransi sa-si indeplineasca in timp util obligatiile, adica cele cu privire la plata intretinerii sau la intretinerea corespunzatoare a condominiului, trimitand conflictele in instanta, unde se cunoaste ca orice proces necesita fonduri suplimentare pentru asociatii, pt. plata cheltuielilor de proces si totodata timp indelungat pt. desfasurarea procesului,iar platile pt. furnizori sau reparatii nu asteapta.
Deasemenea fondul de rulment nu este cumva neconstitutional?El reprezinta de fapt un imprumut (nesolicitat)oferit de cei corecti si responsabili, pt. cei rauplatnici sau delasatori si care incurajeaza acest tip de comportament al celor din urma.
Legea ar trebui sa oblige(daca tot vrem sa facem ordine)ca intr-un anumit interval de timp toti proprietarii sa-si insularizeze consumurile(acolo unde este posibil)pt. a nu mai creea dependenta unii de altii.
Legea ar trebui de asemenea sa permita conducerii asociatiilor sa solicite furnizorilor de utilitati sa intrerupa furnizarea unei utilitati ex.energie electrica catre un consumator care este rau platnic chiar daca are contract individual cu furnizorul.Daca exista lege, furnizorii pot sa prevada intr-un act aditional acest lucru.Cel rauplatnic va suporta si costul debransare – bransare si atunci nu-si va permite sa fie indisciplinat.Bineinteles cu un preaviz din partea asociatiei de 10 zile.(timpul cat ajunge scrisoarea cu confirmare de primire la destinatar si pana vine sa plateasca).Decizia se poate lua chiar daca nu semneaza de primire pt. ca de multe ori refuza.Tot ce sugerez a fost verificat.
Trebuie inteles de catre legiuitor ca asociatia de locatari/proprietari nu este o societate comerciala in care presedintele si comitetul stabileste ceva(sau adunarea generala)si imediat se rezolva pt. ca altfel ,cel care refuza sau tergiverseaza va fi dat afara sau sanctionat.Nu este asa.
Niste masuri coercitive imediate trebuiesc luate pt. a evita procese interminabile.
Si mai apare faptul(care nu este prevazut in lege) ca, daca nimeni nu doreste sa detina o functie sau proprietarii nu doresc sa infiinteze asociatie, atunci legea nu se poate aplica.Pana la urma asocierea este benevola iar OBLIGATIA de a te asocia, este neconstitutionala.
Deasemenea si transformarea din asociatie de locatari in asociatie de proprietari este inutila si nu trebuie sa fie obligatie atata timp cat si una si alta functioneaza dupa aceleasi reguli si atata timp cat nu sunt cadastrate toate proprietatile.Oricum nu se schimba forma de proprietate daca se schimba denumirea.Este o birocratie in plus ca dealtfel si regulamentul de convietuire.Cine credeti ca are gardieni pe fiecare scara in parte sa vegheze tot timpul la cum se comporta locatarii.Multe dintre reguli sa regasesc in diferite legi numai regula bunului simt nu exista decat in fiecare dintre noi(daca exista).
Toate cele aratate sunt rodul unei experiente in domeniu(traite).
Panait gheorghe
26 aprilie 2020 at 23:12
Domnilor legea 230/2007 a fost abrogată este legea 196/2018 prin care orice proprietar poate solicita orice document din Asociația de proprietari asa ca domnul senator nu trăiește în românia daca poate sa propuna asa ceva sa ia legea 196/2018 sa o citeasca