Economic
Ce prețuri ne așteaptă la terase, odată cu deschiderea acestora
Premierul Ludovic Orban a avut ieri o întâlnire cu reprezentanții Horeca în cadrul căreia a discutat despre reluarea activității din acest domeniu care a fost grav afectat de pandemia de coronavirus. Așadar, s-ar putea ajunge la o înțelegere între reprezentanții acestei industrii și autorități, astfel încât terasele să se deschidă la data de 1 iunie. Majoritatea românilor sunt nerăbdători să se bucure iarăși de o cafea, un suc sau o bere la terasă, însă prețurile pe care le știam s-ar putea modifica drastic.
Ce prețuri ne așteaptă la terase, odată cu deschiderea acestora
Este foarte posibil ca odată cu redeschiderea teraselor prețurile să crească în mod neașteptat. Unii patroni de restaurante susțin că vor majora prețurile cu 3% sau chiar 5% pentru a putea recupera pierderile suferite.
Alții, mai inventivi, au găsit o soluție de compromis, pentru a nu crește prețurile dar a avea un profit care să le permită să își continue activitatea. Aceștia vor impune clienților o limită de timp pe care o pot petrece pe terasă și astfel s-ar putea bucura de cât mai mulți clienți într-o zi.
Mohammad Murad, președintele Federației Patronatelor din Turism, a spus că, în urma întâlnirii de ieri, premierul a făcut o promisiune privind deschiderea restaurantelor și a teraselor. Deși reprezentanții Horeca ar fi cerut ca activitatea pe litoral să fie reluată mai devreme, înțelegerea a dus la data de 15 iunie. Astfel, Orban ar fi promis că-i va ajuta pe afaceriști pentru a se mobiliza, reducând costul chiriei sau chiar finanțe pentru salariile angajaților.
”Restaurantele, terasele vor fi redeschise de la 1 iunie, urmând ca hotelurile toate să fie redeschise pe 15 iunie. Luăm toate măsurile necesare în așa fel încât pe 15 iunie să fie startul pentru litoral 2020. Noi am cerut mai devreme, am făcut o reevaluare și am hotărât pe 15 iunie. Avem promisiune de la Ludovic Orban privind șomajul tehnic, ne reduce chiriile la plajă, primă de reangajare. Avem o redeschidere din partea premierului. A spus că e important să repornim economia”, a spus Murad.