Economic
Când va fi reluat turismul în România. Ministrul Economiei a făcut anunțul
Au fost anunțate măsurile ce vor fi impuse de la 1 iunie. Astfel, de luni, terasele vor fi deschise și vor fi respectate anumite reguli în vederea bunei funcționări și a evitării riscului de contaminare cu noul coronavirus. Astfel, se va păstra distanțarea socială, va fi limitat numărul de clienți de la o masă și va fi dezinfectat constant spațiul. De asemenea, și turismul va fi reluat în România de la 15 iunie, iar Ministrul Economiei a vorbit mai detaliat despre acest aspect și a explicat de ce restaurantele și hotelurile nu vor fi deschise odată cu terasele.
Când va fi reluat turismul în România. Ministrul Economiei a făcut anunțul
Ministrul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, Virgil Popescu, a anunțat că terasele vor fi deschise începând de la 1 iunie, având în vedere că România se află pe o pantă descrescătoare a cazurilor de infectare. De asemenea, a precizat că în cursul zile de azi, 29 mai, vor fi transmise regulile exacte de care se va ține cont în vederea reluării activității în acest domeniu.
„Probabil, până mâine, o să publicăm un ordin comun împreună cu Ministerul Sănătăţii cu privire la regulile pe care ar trebui să le respecte proprietarii teraselor, pentru ca să se poată în siguranţă să se ia masa, să se poată savura o cafea sau o bere. Să nu uitam că a venit căldura şi chiar avem nevoie de o răcorire pe o terasă.”, a declarat, joi, Virgil Popescu
De asemenea, el a declarat că de la 1 iunie vor fi deschise, implicit, și hotelurile. Totuși, a subliniat faptul că nu toți patronii de hoteluri le vor menține deschise, având în vedere că numărul de clienți va fi unul redus. Cu toate acestea, există discuții în ceea ce privește deschiderea restaurantelor din incinta acestora. Astfel, va fi analizată atent această măsură și vor fi adoptate măsurile necesare.
Reluarea turismului de la 15 iunie
În ceea ce privește turismul, acesta va fi reluat din 15 iunie, iar oamenii vor putea merge din nou la plajă. România va urma îndeaproape modelul altor țări care de la 15 iunie încep sezonul estival, precum Grecia și Bulgaria. Următoarea evaluare va fi făcută peste două săptămâni, iar dacă numărul de cazuri se păstrează la un nivel optim și românii respectă regulile, turismul va reveni la normal. Și aici vor fi stabilite măsuri clare, însă totul depinde de cum evoluează situația.
„Şi Grecia şi Bulgaria au anunţat deschiderea sezonului turistic cu 15 iunie, nu cu 1 iunie cum s-a spus, deci cred că suntem cam în trend cu ţările din regiune şi vom deschide şi noi în acelaşi timp sezonul turistic, dacă nu se întâmplă doamne fereşte ceva, dar nu are ce să se întâmple. Noi facem evaluări din două în două săptămâni. Următoarea evaluare este la 15 iunie.”, a adăugat ministrul.