Social
Copil de 4 ani, decedat după ce a fost luat de viitură. Tatăl său conducea fără permis și în stare de ebrietate mașina în care se aflau
Un copil de 4 ani a fost luat de viitură sâmbătă seară, în satul Valea de Sus, județul Bihor. Acesta se afla într-o mașină alături de părinți și fratele său. Când încercau să traverseze cu mașina un pârâu, nivelul apei a crescut brusc. Tatăl său l-a dus la mal și a mers să-i scoată din mașina pe ceilalți doi pasageri, însă la întoarcere, cel mic dispăruse, fiind tras de curenți. Autoritățile au pornit căutările imediat, iar în dimineața de duminică a fost găsit trupul neînsuflețit al copilului. Ulterior, bărbatul a fost testat pozitiv cu alcooltestul și s-a constatat că nu deținea permis de conducere.
Copil de 4 ani, decedat după ce a fost luat de viitură. Tatăl său conducea fără permis și în stare de ebrietate mașina în care se aflau
În timp ce încercau să traverseze pârâul, băiețelul de 4 ani, alături de părinții și fratele lui mai mare au fost surprinși de viitura formată în urma ieșirii pârâului din matcă. Apa a ajuns la nivelul geamurilor mașinii, ceea ce l-a determinat pe bărbat să-i ducă pe ceilalți la mal pe rând. Primul a fost băiețelul care, ulterior, a fost tras de la mal și dus la 3 km depărtare de locul nefericitului accident. Căutările au pornit imediat, însă au fost întrerupte seara din cauza condițiilor nefavorabile de vreme.. Autoritățile au fost alertate și s-au format echipe de căutare, la care au luat parte pompieri militari, salvamontiști, localnici. Dimineața următoare, la 14 ore de la accident, a fost constatat decesul celui mic.
Conform autorităților, bărbatul s-ar fi urcat la volan sub influența alcoolului și nu deținea nici permis de conducere valabil. Din aceste motive ar fi ales această rută ocolitoare, pentru a evita să se întâlnească cu polițiștii. Această decizie l-a costat, însă, viața fiului său. La testarea cu aparatul etilotest a reieșit o concentrație de 0,53 mg/l alcool pur în aerul respirat, fiind întocmit un dosar penal pe numele bărbatului. Autoturismul a fost scos din noroi de pompieri şi localnici sâmbătă seară și este complet distrus.