Vedete
Margherita riscă cinci ani de închisoare! Artista va merge la dezintoxicare
Margherita de la Clejani a provocat un accident în urmă cu mai bine de o lună. Aceasta avea o atitudine ciudată și a fost supusă testului antidrog, care a ieșit pozitiv. Drept urmare, a rămas fără permis și a primit și un dosar penal. După acest accident, se pare că Marga nu a renunțat deloc la imaginea de fată rea și a rămas în atenția publicului cu tot felul de scandaluri și gesturi ieșite din comun. Rezultatele analizelor de după accident au sosit și demonstrează că Margherita consumase substanțe interzise. Din această cauză, riscă cinci ani de închisoare și vrea să meargă la dezintoxicare să scape de pedeapsă.
Margherita riscă cinci ani de închisoare! Artista va merge la dezintoxicare
Încă de la început, artista a declarat că nu a consumat niciodată droguri, iar mai apoi a încercat prin toate mijloacele posibile să inducă această idee și celor care o urmăresc pe canalele de socializare, dar și presei. De altfel, și familia ei a susținut declarațiile Margăi și au exclus posibilitatea ca fiica lor să fi fost drogată în timpul accidentului.
Cu toate acestea, testele efectuate de Institutul de Medicină Legală (IML) au scos la iveală faptul că artista avea în sânge un cocktail de stupefiante, printre care și un drog foarte căutat de bogați, și anume cocaina. Astfel, Margherita a fost nevoită să recunoască adevărul, iar acum riscă cinci ani de închisoare pentru consum de droguri și declarație mincinoasă.
Potrivit informațiilor obținute de cei de la Impact, Margherita le-ar fi spus anchetatorilor că este dispusă să facă orice pentru a scăpa cu o pedeapsă mai ușoară, inclusiv să se interneze într-o clinică de dezintoxicare.
“A recunoscut, însă, și de data aceasta a încercat să mintă, spunând că a consumat numai de două ori, Însă, amestecul de stupefiante pe care îl avea în sânge nu este al unui începător. Specialiștii spun că numai cineva al cărui organism este obișnuit cu drogurile de mult timp, ar fi putut suporta acel cocktail, care conținea și cocaină. Într-un final, a spus tot adevărul. Va ajunge, cu siguranță, la dezintoxicare. Probabil că avocatul a sfătuit-o să facă acest lucru, pentru ca judecătorul să fie mai indulgent. Dacă nu mergea ea din proprie inițiativă, oricum ar fi obligat-o instanța.”, au declarat surse din anturajul familiei de la Clejani.
felicia
2020-08-02T05:35:06+03:00 at 5:35
Doar o pocita inculta!!!!!