Connect with us
Fiul lui Ilie Dumitrescu, prins la volan sub influența substanțelor interzise

Sport

Fiul lui Ilie Dumitrescu, prins la volan sub influența substanțelor interzise

Un alt copil de vedetă a fost prins drogat la volan. Fiul lui Ilie Dumitrescu, Toto Dumitrescu, a fost prins, în noaptea de sâmbătă spre duminică, conducând sub influența substanțelor interzise. Un echipaj de poliție l-a testat pe tânăr cu aparatul DRUG TEST, iar rezultatul a fost unul pozitiv. Băiatul în vârstă de 22 de ani s-a ales cu dosar penal.

Fiul lui Ilie Dumitrescu, prins la volan sub influența substanțelor interzise

Toto Dumitrescu, fiul lui Ilie Dumitrescu a fost oprit de către Poliția Rutieră în trafic vineri noapte și depistat pozitiv pentru consumul a două substanțe interzise. Ulterior, el a fost condus de către oamenii legii la sediul INML, unde i-au fost recoltate mai multe probe. Totul s-a petrecut în jurul orei 04:00, la intersecția dintre Bd. Pache Protopopescu și Bd. Ferdinand. Potrivit anumitor surse, tânărul de 22 de ani a consumat cocaină și canabis. Pe numele acestuia a fost deschis un dosar penal în conformitate cu prevederile art. 336 alin. 2 din Codul Penal.

„Conducătorul unui autovehicul în vârstă de 22 de ani a fost depistat la intersecția dintre Bd. Pache Protopopescu și Bd. Ferdinand, în timp ce se deplasa pe drumurile publice, aflându-se sub influența substanțelor psihoactive. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul DRUG TEST, rezultatul fiind pozitiv pentru consum de două substanțe. Persoana în cauză a fost condusă la sediul I.N.M.L., unde i-au fost recoltate probe biologice. În acest caz, s-a întocmit dosar penal în conformitate cu prevederile art. 336 alin. 2 din Codul Penal.”, se arată într-un comunicat al Poliției Capitalei.

Toto nu este singurul copil de vedetă care a fost prins în asemenea ipostaze. Carmin Mihai Ionescu, fiul lui Marian Ionescu, membru al formației  „Direcția 5”, a fost prins drogat la volan în plină noapte. Bărbatul în vârstă de 35 de ani a fost oprit în trafic pentru un control de rutină, în urma căruia a fost testat și cu aparatul Drug Test, care a indicat o valoare pozitivă pentru consum de cocaină, drept pentru care a fost deschis un dosar penal. Acesta nu era la prima abatere de acest gen, deoarece avea probleme cu legea de mai mult timp din cauza drogurilor.

Sunt Andreea Oprea si din aprilie fac parte din echipa HUFF. Sunt redactor pe sectiunile de actualitate si stiri de ultima ora. Am 20 de ani si sunt foarte pasionata de presa, invat alaturi de colegii mei si ma perfectionez in fiecare zi.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Sport

To Top