Social
Trotinetele electrice și alte vechicule lente se înregistrează la RAR. Legea a fost promulgată
Președintele țării, Klaus Iohannis, a promulgat vineri, 20 noiembrie, o lege care prevede că vehiculele rutiere lente, respectiv cele care se deplasează cu maxim 25 km/h trebuie să fie înmatriculate şi înregistrate de către Registrul Auto Român (RAR). Printre aceste vehicule se numără și trotinetele electrice, un mijloc de transport tot mai folosit în ultima perioadă.
Noi măsuri pentru trotinetele electrice
În urma promulgării legii de către președintele Klaus Iohannis, toate vehiculele care se deplasează cu cel mult 25 km/h vor trebui să fie înmatriculate și înregistrate de către Regia Autonomă „Registrul Auto Român” (RAR), la fel ca celelalte vehicule. Proiectul de lege a fost iniţiat de senatorul UDMR Cseke Attila. Categoria de “vehicule lente” include trotinetele electrice şi bicicletele electrice.
„Prezenta propunere legislativă vizează modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 78/2002 privind omologarea, eliberarea cărţii de identitate şi certificarea autenticităţii vehiculelor rutiere în vederea comercializării, înmatriculării sau înregistrării acestora în România, în sensul introducerii unei noi categorii de vehicule, şi anume a vehiculelor lente, pentru a putea fi înmatriculate şi înregistrate de către Regia Autonomă «Registrul Auto Român», nefiind prevăzut la momentul actual în legislaţia naţională o procedură permisivă cum este în cazul altor ţări membre ale UE”, arăta senatorul UDMR Cseke Attila, inițiatorul proiectului.