Utile
Calculator vârstă pensionare. Tabelul pe care trebuie să îl salveze românii
Pensia este unul dintre cele mai interesante subiecte din ultima vreme, mai ales de când se vorbește despre majorări. Cei care lucrează deja de mult timp vor să știe cât mai au până când ies la pensie, iar anumite calculatoare și tabele realizate de specialiști vin în ajutorul lor și le răspund la mai multe întrebări. Află cum poți descoperi la ce vârstă ieși la pensie, precum și luna și ziua exactă.
Calculează-ți vârsta de pensionare
Există mai multe tipuri de pensii, de care toți oamenii ar trebui să știe. Astfel, acestea sunt:
- pensia pentru limită de vârstă;
- pensia anticipată;
- pensia anticipată parţială;
- pensia de invaliditate;
- pensia de urmaş.
În ceea ce privește pensia pentru limită de vârstă, oamenii pot afla când ies exact la pensie cu ajutorul unui calculator, pe care îl pot consulta aici. Mai mult, există și unele tabele pe care le găsim peste tot pe internet, unde, în funcție de vârsta noastră, putem verifica în ce zi, lună și an suntem gata să ne depunem dosarul de pensie.
Pensia pentru limita de vârstă se acordă celor care îndeplinesc două criterii importante: atingerea vârstei standard de pensionare și a stagiului minim de cotizare. Pentru femei, vârsta standard de pensionare este de 63 de ani, începând din 2020, iar pentru bărbați, de 65 de ani. Stagiul minim de cotizare este de 15 ani atât în cazul femeilor, cât și în cel al bărbaților. De asemenea, stagiul complet de cotizare este, conform legii, de 35 de ani atât pentru femei, cât și pentru bărbați.
Conform legii, persoanele care au lucrat în condiții speciale și deosebite, într-un mediu de lucru precar și riscant, precum și cei din poliție, armată, navigație și aviație, pot ieși la pensie mai devreme cu 15-20 de ani. Condiția este vârsta minimă pe care o au în momentul respectiv să fie de 45 de ani. Respectivele categorii de persoane sunt:
- Posturile din unităţile miniere, pentru personalul care îşi desfăşoară activitatea în subteran cel puţin 50% din timpul normal de muncă în luna respectivă;
- Posturile din cercetare, explorare, exploatare sau prelucrare a materiilor prime nucleare, zonele I şi II de expunere la radiaţii;
- Posturile din domeniul apărării naţionale, ordinii publice şi siguranţei naţionale;
- Posturile din aviaţia civilă, pentru personalul navigant;
- Posturile din sectoarele care utilizează materii explozive, pulberi și muniții;
- Posturile din sectorul artistic prevăzute în anexa nr. 4 din lege (balerin, dansator, acrobat, jongler, clovn, călăreț de circ, dresor de animale, solist de operă, cascador, instrumentist).
COSTIN Paraschiv
2021-12-02T14:23:26+02:00 at 14:23
Legile pensiilor este Legea 19ACTUALIZATĂ în 2010 și după asta sa făcut legea 263 /2010 în vigore /aplicare din 2011 .Da și legea 19/2000 este abrogată .ȘI DACĂ VĂ UITAȚI PE MOTORUL De CĂUTARE LEGEA 19 ACTUALIZATĂ 2010 avem legea din 2000 abrogată și fură cu asta din 2000 .DECE .Legea 19 actualizată în 2010 au ascunso și nimeni nu vorbește ba Televiziunile ascund asta omului .IATĂ PRIMA PAGINĂ A LEGII 19/2010 SCRIE SUS STÎNGA ARTICOLE SCRISE BOLD SUNT MODIFICATE ȘI ARTICOLELE TĂIATE SUNT ABROGATE . Da și fură și justițiea la fel că de asta li se dă lor de unde decît din ce fură la FOSTELE GRUPE 1 și 2 .LA LEGEA 19/2010 ART 167 ESTE SCRIS BOLD DECI MODIFICAT ȘI ARE TABELUL 4 UNDE ESTE CALCULAT LA FOSTA GRUPĂ 1 ANUL NAȘTERII LUNA ȘI ANUL LUNA IEȘIRII LA PENSIE .STAGIUL MINIM ESTE DE 15 ANI CĂ AȘA ERA ÎNAINTE DE 2000 ȘI Sa DAT ÎNAPOI CU LEGEA 19/2010 ACTUALIZATĂ .ȘI LEGEA 263 ARE ANEXA 6 FOSTA GRUPĂ 1 INDIFERENT LOCUL DE MUNCĂ RUPELE AU ACELAȘI DREPT TOȚI GRUPA 2 ARE LA FEL TOȚI .AU ASCUNS ȘI ANEXA 6 DAR ESTE NUMAI PE SAIT MIN MUNCII legislație are ANEXA 6 .Deci scrie clar FOSTA GRUPĂ 1 INDIFERENT UNDE A LUCRAT POLIȚIE ARMATĂ COMBINATE TOT GRUPA 1 ARE ACELAȘI DREPTURI .PE MINE MA FURAT JUSTIȚIEA DEȘI AM DEPUS LA DOSAR DOVEZILE EI LEAU ELIMINAT DIN DOSAR ȘI AM DEPUS ȘI UN CD CU LEGILE .DA FURĂ JUSTIȚIEA ȘI TOȚI CEI DIN BAROURI Ca EUROAVOCATURA AVOCAT NET .RO LEAM ARĂTAT ȘI NU COMENTEAZĂ LEAM ZIS VOI AVOCAȚII VĂ PLĂTEȘTE OAMENII ȘI VOI ÎI FURAȚI DREPTURILE ASCUNDEȚI LEGILE .Am pe pagina mea de Faceb copii filmate din legile valabile .Am legea 19/2010 .IAR CU FURTUL DIN AJUTOARELE DE DECES CEI 50% nui dă la nimeni rar sut unii care lea dat toți .Știți era o HG ceva dat de Guv BOC unde scriea că cei din instituții care fură pe fraeri să primească 25%din ce face el adică aduce la buget bani și cu astea face legea pensiilor cei din grupele 1 și 2 La legea 263 art 57 stagiu minim la grupe este la toți din fostele grupe 1 și 2 adică stagiu minim era de cînd legea grupelor din 1969 cu 6luni la an și gr 2 cu 3 luni la an .