Social
Zile libere pentru părinți 2021. Care sunt noile condiții
Pandemia de coronavirus a provocat numeroase schimbări de când a izbucnit în țara noastră și a schimbat viețile multor oameni. Unul dintre cele mai afectate domenii a fost cel al educației, care a suferit multe modificări. Având în vedere că școala se desfășoară în mediul online, părinții trebuie să stea acasă cu cei mici și să-i supravegheze, motiv pentru care Guvernul a decis să acorde de la 31 decembrie 2020 zile libere pentru aceștia.
Zile libere pentru părinți
Decizia prin care se acordă zilele libere părinților care au copii la creșă, grădiniță sau la școală, cu vârsta de până la 12 ani, în cazul în care cursurile cu prezența fizică sunt suspendate, a fost prelungită de la 31 decembrie 2020 până pe 30 iunie 2021.
Având în vedere că orele nu se vor relua curând în regim fizic și copiii vor petrece din nou mult timp în fața calculatorului, măsura stabilită de Guvern a fost publicată deja în Monitorul Oficial. Părinții pot beneficia de acest ajutor din partea statului până la data de 21 iunie 2021, adică până la vacanța de vară.
Legea în vigoare care prevede că unul dintre părinții copiilor cu vârsta de până la 12 ani poate beneficia de zilele libere plătite în cuantum de 75% pe perioada în care sunt suspendate cursurile sau activitatea didactică se desfășoară online.
Conform OUG 147, zile libere plătite se acordă unuia dintre părinţi pentru supravegherea copiilor, în situaţiile în care:
- cursurile au loc în scenariul 2 (prezenţa prin rotaţie a elevilor, în afară de cei din anii terminali);
- cursurile au loc în scenariul 3 (toţi elevii fac şcoală online);
- sau dacă copilul deţine o adeverinţă medicală prin care se atestă că suferă de boli cronice şi i se recomandă evitarea colectivităţii, implicit urmarea cursurilor prin sistem online;
- sunt suspendate cursurile care impun prezenţa fizică prin ordin al ministrului Educaţiei şi Cercetării.
Părinţii care lucrează de la domiciliu sau sunt încadraţi în telemuncă nu pot beneficia de aceste zile libere plătite. De altfel, nu se acordă libere în timpul vacanțelor școlare.