Vremea
Avertizare ANM. Vremea rea cuprinde România: ninsori abundente și polei
Specialiștii ANM au anunțat că vremea se schimbă radical în acest weekend, începând chiar de vineri seara. Sunt anunțate temperaturi scăzute în anumite zone ale țării, precum și ninsori abundente, care vor forma un nou strat de zăpadă. După câteva zile în care temperaturile au crescut, se pare că iarna revine pe teritoriul țării noastre cu forțe proaspete.
Vreme rea în România
Conform ultimelor indicații oferite de specialiștii în meteorologie, din 19 februarie, ora 20:00 până pe 20 februarie, ora 18:00, mai multe zone din România se vor confrunta cu ninsori moderate cantitativ, precipitații mixte și polei. Cantităţile de precipitaţii vor depăşi pe arii restrânse 10…15 l/mp.
Având în vedere că temperaturile au crescut semnificativ, meteorologii anunță că precipitațiile vor fi și sub formă de lapoviță și ploaie. Astfel, atât șoferii, cât și ceilalți trecători trebuie să fie atenți, pentru că se va forma polei. Zonele vizate pentru seara de vineri sunt nordul, nord-estul și centrul teritoriului, iar din dimineața zilei de sâmbătă, 20 februarie, intră în schemă și regiunile sud-vestice și pe arii restrânse și cele sudice.
ANM anunță că ninsorile vor fi, în general, moderate cantitative în majoritatea regiunilor din țară, iar cantitățile de precipitații vor depăși pe arii restrânse 10 – 15 l/mp şi se va depune strat nou de zăpadă. Pe alocuri, stratul va fi unul consistent.
La munte va ninge temporar, dar nu este vorba despre zăpezi mari. Și aici se va depune un nou strat de zăpadă dar, din fericire, nu va mai fi viscolit, pentru că vântul nu va sufla cu putere.
Zăpezi și în Capitală
Va ninge și în Capitală în dimineața de sâmbătă. Cerul va fi mai mult înnorat, vântul va sufla slab și vor cădea precipitații sub formă de ninsoare, lapoviță și ploaie și vor fi condiții de polei.
Temperatura minimă va fi de -4…-2 grade, în timp ce maxima din prima zi de weekend se va situa în jurul valorii de 3 grade.