Știri
UPDATE: Sorin Blejnar, fostul șef ANAF, REȚINUT de DNA
Sorin Blejnar, fostul șef al ANAF, a fost adus luni dimineața, cu mandat, la sediul DNA Ploiești, pentru a fi audiat într-un dosar în care ar avea calitatea de suspect.
Update, ora 16.33: Sorin Blejnar a fost REȚINUT de procurorii DNA. El ar fi intervenit, în 2011, în favoarea unei firme cu activitate în domeniul informatizării, pentru ca aceasta să câştige un contract. Fostul șef al ANAF este suspectat că a primit 20% din valoarea acestuia.
Blejnar a fost adus în jurul orei 8.30 la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) Ploieşti, el fiind flancat de doi ofiţeri de poliţie judiciară.
La intrarea în sediul DNA, Sorin Blejnar a spus doar că nu ştie de ce a fost adus în faţa procurorilor.
Conform unor informații difuzate în presa centrală, este vorba despre un contract de achiziții IT pe care ANAF l-a încheiat în 2011.
Faptele anchetate sunt de trafic de influență, Blejnar este inculpat într-un dosar de corupție. El ar fi primit 20% dintr-un contract de achiziții IT pe care ANAF l-a încheiat în 2011, adică suma de 13 milioane de lei.
În 9 iunie, Curtea de Apel Bucureşti i-a condamnat, în dosarul “Motorina”, pe fostul şef al ANAF Sorin Blejnar la cinci ani de închisoare cu executare, pe Radu Nemeş la nouă ani, pe soţia acestuia, Diana Nemeş, la şapte ani şi pe fostul şef al vămilor Viorel Comăniţă la cinci ani de închisoare. Decizia a fost contestată la instanţa supremă, care va lua o decizie definitivă, după judecarea în apel a cauzei.
Potrivit procurorilor, în perioada 2011 – 2012, Radu şi Diana Nemeş şi alte şapte persoane au constituit un grup infracţional organizat în scopul săvârşirii de evaziune fiscală prin sustragerea de la plata obligaţiilor aferente unor tranzacţii cu aproximativ 90.000 de tone de motorină comercializate sub aparenţa unor produse petroliere inferioare. Grupul ar fi fost sprijinit de fostul şef al ANAF Sorin Blejnar, de fostul său şef de cabinet Codruţ Alexandru Marta, de fostul şef al vămilor, Viorel Comăniţă, şi de fostul ofiţer DIPI Florin Secăreanu, printre alţii.
În luna iulie, Sorin Blejnar a fost audiat la DIICOT, în calitate de martor, în dosarul Rompetrol 2, în care 14 persoane sunt urmărite penal pentru manipularea pieţei de capital, delapidare, abuz în serviciu, evaziune fiscală şi spălare de bani, printre care şi foştii miniştri Dan Ioan Popescu, Mihai Tănăsescu, Sebastian Vlădescu şi Gheorghe Pogea.
În februarie 2011, Diana Severin, fost director coordonator al Direcţiei Judeţene pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Prahova, a spus despre Sorin Blejnar că este „regina corupţiei din vămi”.