Știri
Protest la Ministerul Sănătății. Ce revendicări au sindicaliștii
Circa 100 de sindicaliști participă la un protest la Ministerul Sănătății, marți. Aceștia cer începerea negocierilor pentru încheierea noului contract colectiv de muncă.
„Trebuie să începem, să vedem despre ce este vorba şi pe ce picior jucăm. Nu vrem să-l mai semnăm în pripă, repede, cum am făcut acum doi ani. Vrem să aducem îmbunătăţiri, vrem să vedem ce au mai propus colegii noştri şi, în contextul ăsta să modificăm anumite articole. Bineînţeles, cu pro şi contra, vor fi tot felul de discuţii. Şi propun domnului ministru, dacă poate, să fie mai înţelept şi să găsească soluţii, pentru că aşa se face”, a spus Leonard Bărăscu, președintele Federației Sanitas.
Citește și: Federația Sanitas cere demisia ministrului Muncii, Dragoș Pîslaru
Acesta a mai spus că sindicaliștii vor protesta în fața Ministerului Sănătății în fiecare marți, până când vor obține ce își doresc.
Protest la Ministerul Sănătății: Reacția ministrului Voiculescu
În replică, ministrul Vlad Voiculescu a spus că nu înțelege raționamentul sindicaliștilor de a protesta înainte de negocieri.
Federaţia Sanitas a declanşat o grevă generală în 31 octombrie, iar Ministerul Sănătăţii a cerut anularea protestului la Tribunalul Bucureşti. Judecătorii Tribunalului Bucureşti au decis, în 3 noiembrie, că greva cadrelor medicale din Federaţia Sanitas este ilegală. Sindicaliştii au anunţat că greva este suspendată în urma promisiunilor că majorările salariale vor trece de Parlament.