Connect with us
Alegerile locale 2020. Candidații la primăria Arad

Alegeri Locale 2020

Alegerile locale 2020. Candidații la primăria Arad

Alegerile locale 2020 se vor desfășura la data de 27 septembrie. Deși pandemia nu a trecut și continuă să facă victime, oamenii au revenit la multe dintre obiceiurile de dinainte de criza sanitară a momentului. Astfel, autoritățile au decis că și alegerile locale se vor desfășura în regim fizic, după ce au fost amânate, termenul inițial fiind vara acestui an. La Arad, bătălia este strânsă, intrând în lupta pentru scaunul de primar 9 candidați.

Alegeri locale 2020 Arad. Cine candidează pentru funcția de primar

Anul acesta are loc o nouă sesiune de vot pentru alegerile locale. La sfârșitul acestei luni, arădenii vor pune ștampila pe candidatul în care au cea mai mare încredere, care le inspiră siguranța că va duce la un alt nivel orașul Arad. Află care sunt cei noi competitori.

Dan Pârvulescu (Partidul Noua Dreaptă) este născut pe 25 mai 1954 la Oradea, județul Bihor. Este absolvent al Institutului de Medicină din Timişoara și Masterului în Medicină socială şi Management sanitar, de profesie medic specialist. Prioritățile sale sunt transportul și infrastructura. Astfel, printre proiectele sale, unele se leagă de scăderea taxelor și impozitelor, reducerea poluării sau crearea de noi locuri de parcare.

Valentin Paul Neamţ (Alianța pentru Unirea Românilor) este fostul primar al orașului Arad. Acesta susținea, în urmă cu aproximativ opt ani, că vrea să transforme Aradul într-o Mare Zonă Metropolitană, care să cuprindă toate comunele suburbane, fără creșterea impozitelor pentru acestea. În plus, el promitea locuințe pentru tineri extinderea spațiilor verzi.

Adrian Wiener (USR Plus), are 47 de ani și este senatorul care a revenit ca medic în spitalul din Arad, pe care l-a coordonat în timpul pandemiei de COVD-19. Acesta candidează acum pentru funcția de primar. Se află la primul mandat de parlamentar, fiind ales în 2016. Este foarte activ și a inițiat mai multe proiecte în domeniul său:  legea care prevede limitarea cantității de acizi trans nesaturați din alimente, adoptată de Parlament sau proiectul de lege care își propunea reducerea cantității de zahăr din băuturile răcoritoare, care nu a trecut, însă, de legislativ.

Alexandru Meszar (UDMR) este fostul președinte al clubului de fotbal UTA. UTA Arad a revenit în Liga 1 după 12 ani de zile, cu ajutorul lui Alexandru, care apornit cu echipa din Liga a IV-a. El crede că prezența lui în administrația locală va reprezenta cu adevărat un avantaj pentru lumea sportivă, indiferent despre ce sport este vorba.

Mihai Fifor (Platforma Social-Liberal Creștină) este fostul ministru de Interne. În februarie, acesta a fost ales preşedinte al filialei PSD Arad. El este convins că va câștiga alegerile locale, explicând că el și echipa lui sunt foarte determinați și le pasă cu adevărat de oameni, acuzând că administrația fostului primar a lăsat de dorit.

Marin Lupaş este candidatul PRO România pentru primăria municipiului Arad. El este consilier local din 2012 şi în 2016 a fost ales independent, după ce anterior părăsise PSD, formaţiune în care s-a înscris în 2008. El susține că va demonstra că se ține de cuvânt și va aduce un aport orașului, deoarece mereu a fost un om al faptelor, nu al vorbelor.

Samuel Caba (Partidul Republican) este președintele Asociației pentru Reformă Civică și Democrație. Candidatura lui Samuel Caba este susținută de Asociația pentru Reformă Civică și Democrație, Asociația Dreptul la Cultură, Muzică și Sport, Asociația Oamenilor de Afaceri Creștini, Coaliția pentru Familie, Asociația familiilor din România, Fundația Umanitară „Alviogut”, Asociația Patronatul Național Român și Asociația „Dăm o șansă la viață animalelor abandonate și maltrate” și alții. El crede că experiența sa bogată din afaceri va duce la o bună administrare a orașului.

Cristian Galea este candidatul din partea PMP la Primăria Aradului. Este născut și crescu în Arad și se află la prima sa implicare în scena politică. El are în vedere, printre altele, și digitalizarea proceselor din administrația publică prin fonduri europene, sprijinirea afacerilor locale, optimizarea traficului sau reducerea poluării.

Călin Bibarţ este actualul primar interimar al Aradului, după ce Gheorghe Falcă a renunţat la mandat pentru a deveni europarlamentar. Înainte de a primi această funcție, era viceprimar.

Sunt Andreea Oprea si din aprilie fac parte din echipa HUFF. Sunt redactor pe sectiunile de actualitate si stiri de ultima ora. Am 20 de ani si sunt foarte pasionata de presa, invat alaturi de colegii mei si ma perfectionez in fiecare zi.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Alegeri Locale 2020

To Top