Connect with us
Profil de candidat la primăria Capitalei: Nicușor Dan

Alegeri Locale 2020

Profil de candidat la primăria Capitalei: Nicușor Dan

Nicușor Dan este candidat independent pentru primăria Capitalei. Profil de candidat alegeri 2020: cine este Nicușor Dan?

Alături de nume grele din politica românească, precum pentru Gabriela Firea, Traian Băsescu, Călin Popescu-Tăriceanu pentru primăria Capitalei luptă și Nicușor Dan. Vă prezentăm în continuare informații despre candidat.

Nicușor Dan, candidat la primăria generală a Capitalei

Deputatul Nicușor Dan, în vârstă de 50 de ani, este candidat independent la primăria generală a capitalei, susținut de o alianță electorală formată din PNL și USR-PLUS. Fondatorul Uniunii Salvați Bucureștiul (USB) a devenit popular în București datorită acțiunilor civice de protest și de salvare a patrimoniului din București.

Nicușor Dan s-a născut în Făgăraş, tatăl lui fiind muncitor la Combinatul Chimic, iar mama contabilă la REMAT. S-a remarcat în timpul liceului datorită talentului la matematică, obținând primul loc la olimpiadele de profil, la nivel internațional. După terminarea liceului, a mers în armată, iar la întoarcere a studiat în continuare matematica, la București și la Paris, unde absolvit cursurile École Normale Supérieure și a obţinut doctoratul în matematică la Universitatea Paris XIII.

În 1993 a devenit cercetător la Institutul de Matematică al Academiei Române. Din anul 1999 a început să fie un înfocat activist civic.

A candidat la alegerile parlamentare reprezentând Uniunea Salvaţi România, care urma să fuzioneze cu USB.

De meserie este matematician, este căsătorit și are o fetiță.

Nicușor Dan a mai candidat la primăria Capitalei în 2012 ca independent și în 2016 din partea USB.

Nicuşor Dan are o fetiţă în vârstă de şapte luni.

Cum se vor desfășura alegerile locale 2020 în Capitală

Sociologul Lucian Dumitrescu, cercetător în cadrul Institutului de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale al Academiei Române, a schițat profilul alegătorului bucureștean, pentru psnews.ro:

„Bucureștenii sunt foarte plictisiți de viața politică, cel puțin la nivel formal, la nivel de participare la alegeri, în ceea ce privește participările la referendumuri, că așa politică la nivel informal toată lumea face, și atunci un candidat antisistem ar fi putut să mobilizeze o masă importantă de alegători.

Încep să cred din ce în ce mai puțin în aceste decupări exacte ale publicului de stânga și a publicului de dreapta, mai ales după ce am văzut un sondaj acum o lună și jumătate în Sectorul 1 care releva faptul că aproape 43% nu au o opțiune ideologică.”

Candidații pentru funcția de primar al Capitalei sunt: Gabriela Firea (PSD), Nicuşor Dan (independent), Traian Băsescu (PMP), Călin Popescu-Tăriceanu (ALDE), Ioan Sîrbu (Alianţa Pro Bucureşti 2020), Ilan Laufer (Partidul Forţa Identităţii Naţionale), Alexandru Ion Coita (Partidul Republican din România), Bogdan Stanoevici (Partidul Social Democrat Independent), Cătălin Ioan Berenghi (independent), Florin Călinescu (Partidul Verde), Octavian Bădescu (independent), Radu Octavian Moraru (independent), Radu Ghidău (Partidul Alianţa Naţional Ţărănistă), John-Ion Banu (Partidul Naţiunea Română), Claudiu Richard Târziu (Alianţa pentru Unirea Românilor), Ileana Daniela Nănău (PRM), Valentina Bistriceanu (PER) Sebastian Popescu (Partidul Noua Românie).

Cristiana Aștefănoaiei este senior editor la huff.ro, până acum a mai fost prezentator TV la o televiziune locală din Galați, Redactor Șef la Revista Teo, Social Media Manager la conturile Air24 GATE SRL, precum STIRI24

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Alegeri Locale 2020

To Top