Alegeri parlamentare 2016. Omul de afaceri și tenismenul Ion Țiriac a votat la Liceul Jean Monnet din Capitală. Țiriac îi îndeamnă pe români își voteze reprezentanții în Parlament pentru că, dacă nu fac asta, nu mai au dreptul să deschidă gura.
„Cel care nu merge la vot înseamnă că nu are dreptul nici măcar să scoată o vorbă în viitor. De asta îi votez, buni, răi sau medii care sunt, dar pe cei care îi votăm aşteptăm să-i facă treaba, iar cei care nu votează n-au dreptul să deschidă gura”, a declarat Ion Țiriac, scrie Mediafax.
CITEȘTE ȘI: Alegeri parlamentare 2016 LIVE TEXT. Prezența la vot în timp real
Țiriac și-a oferit votul pentru o Românie mai bună, pentru un viitor mai încrezător pentru tineri și implicit pentru sport. „Am votat pentru cei care cred că în viitor o să aibă grijă de copii şi de tineret şi implicit şi de sport, sperând că după 27 de ani tot ce ne îmbolnăveşte în ziua de astăzi o să găsească dumnealor medicamentul necesar ca să mergem înainte”, a mai spus omul de afaceri.
Ion Țiriac este unul din cei mai cunoscuți jucători profesioniști de tenis din România. A devenit popular după ce a câștigat împreună cu Ilie Năstase turneul de la Roland Garros, în anul 1970.
Alegeri parlamentare 2016. Astăzi, românii își aleg reprezentanții în Parlament. Anul aceata, spre deosebire de 2012, românii trebuie să pună ștampila pe listele partidelor. Votul uninominal nu mai este valabil. În anul 2012, formațiunea politică preferată de majoritatea românilor era USL (Uniunea Social-Liberală).
CITEȘTE ȘI: Top 300 Capital. Țiriac, cel mai bogat român. Cine sunt primii 10 în clasament
Campania din 2012 s-a bazat pe ura populară față de fostul președinte al României, Traian Băsescu, suspendat din funcție în vara acelui an. Anul acesta, bătălia se dă între formațiunile PSD, PNL, ALDE și USR.
Acest site foloseste cookies.
Read More