Economic

Când se iese, de fapt, la pensie după anul nașterii în cazul femeilor dar și al bărbaților

Pensia este unul dintre cele mai controversate subiecte ale momentului, având în vedere că în acest domeniu au fost făcute o mulțime de modificări. Pentru cei care intenționează să se pensioneze și se apropie de vârsta necesară, este bine să știe când pot ieși la pensie, mai exact. În funcție de data nașterii tale, află când îți poți depune dosarul de pensionare.

Când poți ieși la pensie

Încă din anul 2015, s-a stabilit că bărbații ies la pensie la vârsta de 65 de ani, cu un stagiu complet de cotizare de 35 de ani şi un stagiu minim de cotizare de 15 ani. Lucrurile stau altfel în cazul femeilor, unde au avut loc mai multe modificări de-a lungul timpului.

Legislația actuală prevede că vârsta standard de pensionare la femei este de 63 de ani,  tot cu un stagiu complet de cotizare de 35 ani, ca în cazul bărbaţilor, şi un stagiu minim de cotizare de 15 ani. Însă, la aceste valori se va ajunge treptat abia în 2030, prin eșalonarea prevăzută de Legea pensiilor.

În anul 2021, femeile pot ieși la pensie chiar de la 61 de ani. Anunțul a fost făcut de ministrul Raluca Turcan. Astfel, între lunile mai-iulie 2021 se pot pensiona femeile cu vârsta 61 de ani şi şapte luni, care au un stagiu complet de 31 ani şi şapte luni.

De altfel, se pot pensiona și femeile cu vârsta 61 de ani şi opt luni care au stagiul complet de cotizare de 31 ani şi opt luni. Acestea își pot depune dosarul între lunile septembrie-noiembrie 2021. Stagiul minim de cotizare şi în cazul femeilor este de 15 ani.

Se pot pensiona înainte de termen, anticipat, cu cel mult 5 ani înaintea împlinirii vârstei standard de pensionare, persoanele care  au realizat un stagiu de cotizare cu cel puțin 8 ani mai mare decât stagiul complet de cotizare prevăzut de lege.

Cei care vor să afle când este timpul să se pensioneze, pot accesa calculatorul pus la dispoziție de Casa Națională de Pensii Publice. Tot ce trebuie să faci este să introduci acolo data ta de naștere și genul, după care vei primi toate informațiile necesare. Ți se va comunica atât data la care te poți pensiona la timp, cât și anticipat, în funcție de legislația în vigoare.

Share
Scris de
Danciu Mirela

Acest site foloseste cookies.

Read More