Connect with us
Cât va costa o cameră de hotel de 3 stele pe litoral în sezonul estival: ce spun agențiile de turism

Economic

Cât va costa o cameră de hotel de 3 stele pe litoral în sezonul estival: ce spun agențiile de turism

Ne apropiem tot mai mult de sezonul de vară, iar românii din toate colțurile țării abia așteaptă să își planifice concediile. Deși nu am ieșit încă din pandemie, hotelierii se pregătesc pentru turiști, mai ales cei de pe litoral. Totuși, românii se gândesc cât va costa o cameră de hotel de 3 stele pe litoral. Află mai multe informații despre prețurile de pe litoral în acest sezon estival.

Cât va costa o cameră de hotel de 3 stele pe litoral în sezonul estival: ce spun agențiile de turism

Odată ce starea de urgență a luat sfârșit, românii au început să facă documentare pentru a se pregăti financiar pentru sezonul estival. De asemenea, hotelurile și terasele se pregătesc pentru venirea turiștilor. Acestea s-au echipat corespunzător pentru primirea clienților în sezonul estival început mai târziu.

În acest moment, oamenii așteaptă acordul guvernului pentru a se putea deplasa la mare. În același timp, Lucian Bădârcea, directorul unei agenții de turism, a discutat despre prețurile pe care le pot pretinde hotelurile.

Conform acestuia, prețul unei camere pentru două persoane ar putea începe de la 100 de euro. Lucian Bădârcea a declarat pentru Digi24.ro:

„Așteptăm să se hotărască și guvernanții noștri să aplicăm la acest protocol de a nu mai intra în carantină turiștii care călătoresc în cele 4 țări. S-a observat o reducere a prețurilor față de anul trecut. În special în România, un hotel de 3 stele în iulie, în Mamaia, cu mic dejun, pleacă de la undeva 100 de euro pe camera de 2 persoane”.

Hotelierii s-au pregătit pentru primirea clienților instituind numeroase măsuri de protecție care i-au costat foarte mult. De aceea, prețurile serviciilor vor putea crește, deși hotelierii așteaptă cu nerăbdare turiștii.

Anca Nedea, director al Organizației Patronale Mamaia-Constanța, a precizat că măsurile de protecție necesare pentru un sezon întreg s-au investit aproximativ 50-60.000 euro. Aceasta a declarat sursei de mai sus:

“Cameristele vor lucra cu mănuși și cu masca de protecție, detergenți avizați. Pentru recepție trasăm linii de distanțare socială, facem check-în online că să nu se mai aștepte la recepție. Vom începe întâi cu terasele, cu toate mesele la distanță, cu distanțarea socială, cu tacâmuri și veselă de unică folosință. Pe un întreg sezon vorbim de sume de peste 50-60 de mii de euro băgate în aceste măsuri de protecție. Mai important este să fie în siguranță turiștii, să plece mulțumiți cu o experiență de vară”.

Pentru respectarea măsurilor de protecție, hotelierii au investit sume mari de bani pe care vor trebui să și le recupereze cumva. Totuși aceștia spun că în prim plan este sănătatea oamenilor, nu profitul.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Economic

To Top