Connect with us
PIB-ul României a scăzut cu 3,9% în 2020. Florin Cîțu: "Am spulberat toate estimările apocaliptice"

Economic

PIB-ul României a scăzut cu 3,9% în 2020. Florin Cîțu: „Am spulberat toate estimările apocaliptice”

PIB-ul României a scăzut în 2020 cu 3,9 față de 2019. La nivelul Uniunii Europene, contracția economiei românești este printre cele mai mici. Premierul Florin Cîțu a declarat că România a spulberat toate estimările apocaliptice.

PIB-ul României a scăzut în 2020

Produsul intern brut al României a scăzut în anul 2020 cu 3,9%, în comparație cu anul 2019. Deși în trimestrul 2 a fost înregistrată o scădere de 12%, aceasta a fost recuperată în ultimele două trimestre ale anului. La nivelul Uniunii Europene, contracția economiei românești este printre cele mai mici.

„Produsul intern brut în trimestrul IV 2020 a fost, în termeni reali, mai mare cu 5,3% comparativ cu trimestrul III 2020. Faţă de acelaşi trimestru din anul 2019, Produsul intern brut a înregistrat o scădere cu 1,5% pe seria brută şi de 1,7% pe seria ajustată sezonier”, arată datele publicate marți de Institutul Național de Statistică.

În acest context, premierul României, Florin Cîțu a declarat că țara noastră a spulberat toate estimările apocaliptice cu această performanță. El a spus că aceasta este cea mai rapidă revenire a economiei din istorie. Cîțu a subliniat că în 2020, economia globală și implicit cea a României a fost lovită de cea mai mare criză din ultima sută de ani.

„Economia României, performanța care SPULBERĂ estimările apocaliptice! În trimestrul IV din 2020, economia României a crescut cu 5.3%!!! O performanță fantastică. Cea mai RAPIDĂ revenire a economiei din istorie. Am promis. Am făcut. Am avut dreptate. Revenirea economiei în V, o certitudine!”, a scris Florin Cîțuu, pe pagina de Facebook.

Cîțu a promis că 2021 este anul reformelor și al investițiilor și că în mandatul său promite că va pune economia României pe o traiectorie de creștere economică sustenabilă. Tot el a spus că va crea un mediu economic în care toți românii să aibă șansa de a reuși.

Premierul României a declarat că au fost luate cele mai bune măsuri din punct de vedere economic și tocmai de aceea au fost spulberate toate estimările apocaliptice.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Economic

To Top