Se deschid mall-urile, dar magazinele rămân închise două zile. Retailerii intră în grevă și protestează

13.06.2020
Se deschid mall-urile, dar magazinele rămân închise două zile. Retailerii intră în grevă și protestează

Pandemia de coronavirus a provocat numeroase pagube în rândul oamenilor. De asemenea, mai multe domenii au fost afectate. Pe lângă domeniul sanitar și educativ, sistemul economic a fost cel mai greu pus la încercare în această perioadă. Deși de la 15 mai, după ridicarea stării de urgență, mai multe afaceri și-au reluat activitatea, mall-urile și centrele comerciale au rămas în continuare deschise. Autoritățile au anunțat că abia de luni, 15 iunie, acestea se vor deschide, însă proprietarii vor intra în grevă luni și marți, timp în care magazinele ar putea rămâne închise.

Se deschid mall-urile, dar magazinele rămân închise două zile. Retailerii intră în grevă și protestează

Deși mall-urile se deschid, retailerii intră în grevă luni și marți, după care vor mai urma și alte forme de protest. Acești cer să fie anulată chiria din timpul stării de urgență și de alertă, când magazinele au fost închise din cauza pandemiei de coronavirus. Cosmin Savu-Cristescu, secretar executiv al Organizației Patronale a Retailerilor din România (RORETAIL), susține că negocierile cu proprietarii mall-urilor vor continua până duminică seara. În total, 2500 de magazine au semnat pentru anularea chiriilor, iar unele chiar ar putea să ajungă la înțelegeri individuale cu proprietarii de mall-uri.

De miercuri încolo, magazinele se vor deschide pentru clienți, însă vor avea afișate pancarte, iar angajații vor purta banderole care să anunțe protestul. Pe lângă numeroasele pierderi generate de lipsa vânzărilor, patronii de magazine vor pierde și din plata chiriei, deși nu au avut activitate, iar singurii câștigați vor fi proprietarii mall-urilor. În plus, o altă problemă o reprezintă și  angajații. La o medie de cinci angajați pe magazin, ar fi circa 12.500 de angajați care lucrează acolo, iar patronii nu vor să renunțe la ei.

Cosmin Savu-Cristescu este de părere că perioada de după criză va fi una schimbată și se va ajunge chiar la negocierea contractelor de chirie. Până atunci, el crede că există 3 posibilități: discuții directe între chiriași și proprietari, discuții în instanță sau intervenția statului, așa cum s-a întâmplat și în alte situații.