Connect with us
Sprijinul financiar pentru părinții care stau acasă cu copiii încetează de la finalul anului școlar

Economic

Sprijinul financiar pentru părinții care stau acasă cu copiii încetează de la finalul anului școlar

Premierul Ludovic Orban a anunțat joi seara că sprijinul financiar pentru părinții care au stat acasă cu copiii va înceta odată cu finalul anului școlar. Totodată, el a precizat că anumite grădinițe și unități de tip after-school vor fi deschide în condiții stricte, pentru a-i putea ajuta pe părinții care se întorc la muncă.

Sprijinul financiar pentru părinții care stau acasă cu copiii încetează de la finalul anului școlar

Ludovic Orban a confirmat că sprjinul financiar pentru părinții care au stat acasă cu copii atât timp cât școlile au fost închise va înceta. Vă reamintim că aceștia au beneficiat de 75% din salariu pe perioada stării de urgență și a stării de alertă.

„Odată cu încheierea şcolii, va înceta măsura de sprijin care a fost instituită pe perioada suspendării şcolilor, care a permis unui părinte să poată să stea acasă cu copilul său, beneficiind de plata a 75% din salariu”, a anunțat premierul.

Orban susține că le vine în ajutor părinților care sunt nevoiți să se întoarcă la locul de muncă și au cu cine să își lase copiii. Cei care nu au o soluție vor putea să își ducă micuții la grădinițe private sau unități de tip after-school.

„Foarte multe familii active vor fi în situaţia în care le va fi extrem de dificil să găsească o soluţie pentru ca în perioada în care se duc la muncă să existe persoane care să aibă grijă de copii”, a spus Orban, adăugând că vor fi deschise grădiniţe şi after-school-uri, potrivit regulilor Ministerului Sănătăţii şi Ministerului Educaţiei.

Toate acestea vor fi deschise în condiții foarte stricte pentru a diminua riscul răspândirii noului coronavirus. Toate activitățile care funcționează în mod normal pe perioada verii vor fi deschise.

„Permitem în condiţii extrem de stricte, care vor fi reglementate prin ordin comun al ministrului Sănătăţii şi al ministrului Educaţiei, redeschiderea grădiniţelor, a activităţilor de tip after-school care funcţionează în mod normal pe perioada verii”, a punctat Ludovic Orban.

Cristina Bosioc - Redactor șef adjunct la HUFF.ro

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Economic

To Top