Connect with us
Statul oferă tichete de masă. Cine va beneficia de acest ajutor

Economic

Statul oferă tichete de masă. Cine va beneficia de acest ajutor

În această perioadă marcată de pandemie, oamenii au fost puși la încercare. Mai multe domenii au fost afectate, mulți și-au pierdut locul de muncă și schimbările au fost majore. Într-o situație la fel de dificilă se regăsesc și vârstnicii și persoanele fără adăpost. Ei fac parte, totodată, din categoria cu risc ridicat de îmbolnăvire, drept pentru care, statul a decis să le vină în ajutor celor care au probleme, în special de ordin financiar. Astfel, pensionarii fără ajutor vor primi tichete de masă, prin care vor putea solicita mese calde.

Statul oferă tichete de masă. Cine va beneficia de acest ajutor

Ministerul Fondurilor Europene a elaborat un proiect de ordonanţă care prevede acordarea de tichete de masă pensionarilor și altor categorii care sunt amenințate în această perioadă de pandemie. Vârstnicii care pot beneficia de acest ajutor sunt cei care locuiesc singuri, au împlinit deja vârsta de 75 de ani şi au venituri la nivelul pensiei sociale, respectiv 704 lei.

De altfel, și alte persoane care se regăsesc în situații precare beneficiază de mese calde. Este vorba despre persoanele fără locuințe, familiile cu copii care nu au un domiciliu stabil, în special cele monoparentale sau familiile care au fost evacuate din locuințe.

„Deoarece în această perioadă generată de criza virusului COVID-19, una dintre cele mai afectate categorii de persoane este categoria persoanelor vârstnice care locuiesc singure în vârstă de 75 ani împliniţi şi peste, fără sprijin material, cu venituri sub pensia socială minimă asigurată în plată, pentru care sunt necesare, pe de o parte, servicii sociale de sprijin la domiciliu, iar pe de altă parte sprijin constând mai ales în asigurarea de mese calde necesare pentru a evita manifestarea riscului de sărăcie extremă în rândul populaţiei celei mai expuse riscurilor de orice natură, se justifică necesitatea asigurării unor condiţii minime de trai prin oferirea unei mese calde.”, se arată în proiect.

Tichetele primite lunar sunt în valoare de 180 lei. Acestea vor fi folosite doar în scopul achiziției de mese calde. În caz contrar, dacă cineva încearcă să le utilizeze cu alt scop, precum solicitarea sau furnizarea de numerar în schimbul acestora se amendează cu 3 puncte-amendă, respectiv 6.690 lei.

Utilizarea tichetelor electronice pentru mese calde în alt scop decât cel prevăzut de prezenta ordonanţă de urgenţă şi refuzul nejustificat al operatorilor economici şi unităţilor care acceptă tichete electronice pentru mese calde se amendează cu 1,5 puncte, respectiv 3,345 lei.

Sunt Andreea Oprea si din aprilie fac parte din echipa HUFF. Sunt redactor pe sectiunile de actualitate si stiri de ultima ora. Am 20 de ani si sunt foarte pasionata de presa, invat alaturi de colegii mei si ma perfectionez in fiecare zi.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Economic

To Top