Jurnal de EUROVISION 2018, Ziua 1 la Lisabona. Ce țări ne-au sfidat și cine ne-a enervat

6 mai 2018. Prima zi la Lisabona. Primul contact cu ceea ce înseamnă fenomenul Eurovision. Sunt multe lucruri pe care fanii nu le știu, multe detalii care merită menționate.

Întotdeauna picanteriile fac diferența chiar și când vine vorba de un show de o asemenea anvergură. Am fost trimiși la Lisabona tocmai pentru a surprinde lucrurile mai puțin evidente.

Eu (Daniel) și colega mea Raluca am avut șansa să vă oferim vouă, cititorilor noștri, câteva imagini și informații în premieră încă din prima zi din șederea noastră aici. O să vă relatez, pe scurt, câteva dintre momentele-cheie ale zilei, demne de spus și nepoților.

CITEȘTE ȘI: Eurovision 2018 – Ziua 1: Blue Carpet și ceremonia de deschidere

Eurovision 2018 – Ziua 1 – EXCLUSIV! Spania, Moldova, Norvegia mesaje speciale pentru România!

09:15 Aterizarea în Lisabona. După 4 ore de zbor și multe zile cu emoții firești înainte să ajungem, am dat în sfârșit față cu ce înseamnă Eurovisionul. În aeroport ne-a așteptat un ghid care avea o pancartă cu Eurovisionul. Ne-a oferit toate detaliile și, Slavă Domnului, am reușit să ne descurcăm mai repede cu acest ajutor.

11:40 Ajungem la hotelul unde suntem cazați pentru a ne lăsa bagajele. Prima oprire: Eurovision Press Centre. Dacă ar fi fost la fel de ușor cum vă scriu acum, poate că aș fi avut timp să vă detaliezi ieri aceste lucruri. De ce?

Ca să ajungi în orice punct legat de Eurovision, că este oficiul de presă, Euroclubul sau Eurovision Village, ai senzația că joci în „The Maze Runner”. Întortocheate mai sunt căile Lisabonei și greu poți ajunge acolo unde îți dorești.

Unul din cei de la Security ne-a trimis la locul unde sunt jurnaliștii spunându-ne să facem la stânga undeva între atâtea garduri și străzi. Ne-a liniștit după ce am căutat mult sala cu jurnaliști pentru că știam că avem doar 100 de metri de parcurs. Ei bine, pentru portughezi 100 de metri înseamnă cam aproape un kilometru.

Ajungem în sfârșit în locul cu pricina și încep controalele de securitate. E firesc să fie aceste controale, însă când știi că nu ești terorist e un pic frustrant. La 12, la prânz, a fost primul control. Apoi au urmat altele 2. Dar despre acelea, mai încolo.

După prânz: Ajungem la Altice Arena. Fotografiem din afară Arena (pentru că trebuia să ne organizăm timpul suficient de bine să nu întârziem la Ceremonia de Deschidere – Blue Carpet) de la Muzeul MAAT (Muzeul Artei, Arhitecturii și Tehnologiei).

15:15 Cu emoții și pe grabă, căutâm autobuzul magic cu inscripția Eurovision care transportă reprezentanții presei, am ajuns pe la un 16 la MAAT. Acolo… cred că ați ghicit, un nou control de securitate!!!

Stăm la coadă pentru a intra lângă covorul albastru (de unde am transmis pe pagina de Facebook Eurovision Smart Centre). Eu unul am rămas fără fixativ și fără alte câteva chestii (a fost drama acelei seri pentru mine), iar colega mea a trecut fără griji.

Fără fixativ și cu părul a la Johnny Bravo (cred că și el era mai bine coafat asta în condițiile în care e doar un personaj de desene animate), am așteptat mai bine de o oră să defileze reprezentanții țărilor.

Pentru că intenția nu este de a vă plictisi, o să vă las în rândurile de mai jos câteva observații ce merită pomenite.

Ce nu s-a văzut pe Youtube de la Blue Carpet

1. Fanii Greciei sunt buni la făcut campanie pentru țara lor. La mai fiecare țară care defila cântau melodia Yiannei Terzi („Oniro Mou”) boicotând practic orice moment dedicat reprezentanților.

Reprezentanta Israelului, Netta, a intrat în jocul grecilor și a răspuns provocării cu mult umor. Îmbrăcată într-o rochie de mireasă, Netta i-a asigurat pe greci în stilul ei amuzant că următorul Eurovision se va ține în Israel. Cu asta i-a mai potolit.

2. O altă concurentă primite cu aplauze de fanii Eurovisionului a fost Eleni Foureira din Cipru. Concurenta e de o frumusețe rar întâlnită, extrem de degajată și de sociabilă, în ciuda imaginii ei de femeie greu de abordat. A cântat la mai toate opririle și a fost extrem de zâmbitoare mai mereu.

3. Vecinii noștri maghiari ne-au spus că s-au împrietenit cu cei din delegația României și că le apreciază melodia, dar țin cont mai mult de fapt că au cine să se distreze și să consume… alcool pe la petreceri.

4. Moldovenii de la DoReDos au avut un outfit genial. Mai toate piesele vestimentare de pe ei purtau numele trupei, semn că s-au pregătit nu doar din punct de vedere muzical.

Și ei ne-au transmis mesaje frumoase, probabil în speranța că sigur vor lua 12 puncte de la noi. De bine, de rău, oricât de răutăcioși am vrea să fim, sunt muuuult mai apreciați decât noi anul ăsta. E doar o realitate.

5. Momentul României pe covorul albastru a fost unul plăcut, dar și ușor dezamăgitor. M-aș fi așteptat ca trupa The Humans să fi făcut mai mult lobby, dar apoi am realizat că lobby-ul nu trebuie să îl facă în fața noastră, a jurnaliștilor români, ci în fața străinilor de unde ne vin voturile.

6. Au fost și două momente care m-au enervat la culme. O jurnalistă italiană care ar fi putut candida lejer la „Bravo, ai stil” însoțită de colegul ei, ne-a atras atenția să nu îi rugăm pe reprezentanții țărilor de la ESC să ne spună motivele pentru care ar trebui să îi voteze pentru că au și ei aceste întrebare în desfășurător.

Problema e că aveau doar această întrebare. Am trecut peste ifosele ei, dar pentru ca seara să fie completă, a mai apărut o problemă.

7. Problema este următoarea: eu unul, personal, nu suport niciun fel de discriminare iar la capitolul ăsta au fost 3 situații care v-ar fi enervat la culme.

Unu: Francezii și englezii au trecut pe lângă noi ca gâsca prin apă, sfidând practic toate delegațiile celorlalte țări.

Doi: Reprezentanta Rusiei, Julia Samoylova a fost sfidată la rândul ei de celelalte delegații. Despre concurenta în scaun cu rotile s-a făcut ”bășcălie”, iar în acel moment mi-am dat seama că Eurovision e nu doar un concurs de muzică, ci și unul de afinități politice.

Acestea sunt cele mai importante evenimente din prima zi de Eurovision. Am ajuns la hotel după aceea, după alte câteva minute de rătăcire pentru a găsi un Uber. Am reușit, iar primul lucru după o zi de 21 de ore la turație maximă a fost sfântul și dulcele somn.

Stay tune!