Externe
Coronavirusul a ajuns la Ambasada României în SUA
Coronavirusul a ajuns la Ambasada României în SUA. Activitatea Secției Consulare a Ambasadei României la Washington a fost suspendată începând cu data de 14 iulie. Un membru al personalului ambasadei a fost testat positiv la noul coronavirus. Programările stabilite pentru perioada următoare – prin intermediul www.econsulat.ro – au fost anulate.
Coronavirusul a ajuns la Ambasada României în SUA
Anunțul a fost făcut de către Ambasada României în SUA, printr-un comunicat de presă. Activitatea Secţiei Consulare a Ambasadei României la Washington a fost suspendată începând cu data de 14 iulie, ca urmare a faptului că un membru al personalului ambasadei a fost testat pozitiv la COVID-19.
În acest sens, programările stabilite pentru perioada următoare prin intermediul www.econsulat.ro – au fost anulate.
Ministerul Afacerilor Externe a informat astăzi că un membru al personalului Ambasadei României la Washington a fost testat pozitiv cu COVID-19. Starea de sănătate a persoanei este bună și se află sub supraveghere medicală.
Măsuri de protecție
În acest sens, au fost dispuse măsurile care se impun în relația cu autoritățile din statul de reședință. Sunt măsuri de protecție pentru restul colectivului misiunii diplomatice și membrii de familie.
„Totodată, MAE precizează că, pentru perioada următoare, activitatea uzuală a Ambasadei României în SUA va fi adaptată pentru limitarea expunerii celorlalți membri ai misiunii. Vor fi întreprinse toate măsurile necesare de distanțare socială şi autoizolare impuse de această situație, activitățile curente în mediul online fiind menținute.”, se arată într-un comunicat al MAE.
În această perioadă, serviciile consulare, inclusiv cele de urgenţă, vor fi asigurate de celelalte oficii consulare ale României aflate pe teritoriul Statelor Unite ale Americii: de la New York, Miami, Chicago şi Los Angeles.
Precizăm faptul că SUA au depășit pragul de 3 milioane de infectări. De câteva săptămâni, SUA se confruntă cu o înmulţire a infecţiilor în Sud şi în Vest.