Connect with us
Franța se închide de astăzi la prânz. Președintele francez, discurs dramatic

Externe

Franța se închide de astăzi la prânz. Președintele francez, discurs dramatic

Președintele francez Emmanuel Macron a anunțat în seara zilei de luni, 16 martie, interdicția deplasărilor neesențiale pentru cetățeni și închiderea temporară a granițelor UE. Discursul președintelui a fost unul dramatic, în care a avertizat populația de mai multe ori că țara se află într-un război sanitar.

Franța se închide de astăzi la prânz. Președintele francez, discurs dramatic

Măsurile luate în Franța sunt extrem de drastice, Președintele i-a criticat aspru pe cei care nu au respectat până acum regulie impuse și a precizat în repetate rânsuri că țara se află într-un război. ”Suntem într-un război, nu împotriva unei armate sau a unei națiuni, ci împotriva unui dușman invizibil”, a spus Macron.

Măsurile luate sunt foarte dure! Francezii nu mai au voie să iasă din case decât dacă trebuie să meargă la serviciu, sau au un motiv bine întemeiat. În caz contrar, amenda este de 135 de euro.

Motivele urgente pentru care francezii pot părăsi locuințele proprii sunt:

– deplasarea între domiciliu și locul de muncă, dacă activitățile nu pot fi făcute de acasă

– deplasări pentru cumpărături de primă necesitate într-un magazin autorizat (lista fiind publicată pe site-ul guvernului)

– deplasări pe motive de sănătate

– deplasări pentru motive familiale care nu suportă amânare (ajutor pentru persoane vulnerabile sau copii)

– ieșiri scurte din casă pentru activități sportive individuale sau pentru animalele de companie. Sălile și terenurile de sport sunt închise, practicarea sporturilor de echipă e interzisă

Franța a anunțat luni 21 de noi decese, care ridică bilanțul total la 148. Numărul de infecții a ajuns și el la 6.633, o creștere cu peste 1.000 în ultimele 24 de ore.

Frontierele externe ale Uniunii Europene vor închise, ca şi cele din interiorul spaţiului Schengen, pentru 30 de zile, măsură luată în comun de cei 27. Franţa va continua să-şi repatrieze însă cetăţenii din străinătate.

De aceste măsuri nu sunt afectați doar francezii, ci și conaționalii noștri, care se află în Franța în număr mai mare de 300.000. Neoficial, în hexagon, trăiesc jumătate de milion de români (cei care nu sunt înregistrați în acte).

Citește și: ANAF suspendă controalele și suspendă executările silite peentru creanțele bugetare

Cristina Bosioc - Redactor șef adjunct la HUFF.ro

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Externe

To Top