Știrea momentului! Opozantul rus Aleksei Navalnîi în comă după ce ar fi fost otrăvit

20.08.2020
Știrea momentului! Opozantul rus Aleksei Navalnîi în comă după ce ar fi fost otrăvit

Aleksei Navalnîi, opozantul rus al președintelui Vladimir Putin este internat în comă la un spital din Siberia după ce ar fi fost otrăvit. Acesta se află la secția de Terapie Intensivă a Spitalului de Urgență din Omsk. Nu este conștient și se crede că a fost otrăvit. Politicianului i s-a făcut rău în timpul unui zbor.

Știrea momentului! Opozantul rus Aleksei Navalnîi în comă după ce ar fi fost otrăvit

Este știrea momentului în lumea politică. Opozantului președintelui Vladimir Putin este în comă la spital după ce ar fi fost otrăvit. Bărbatul, care se numește Aleksei Navalnîi, se afla într-un avion ce zbura spre Moscova. Brusc i s-a făcut rău, iar pilotul a aterizat forțat la Omsk – Siberia, unde politicianul a fost internat de urgență.

Navalnîi se află în comă la secția de Terapie Intensivă a Spitalului de Urgență din Omsk. Agenția rusă TASS scrie că Spitalul de Urgență din Omsk a confirmat că Aleksei Navalnîi a fost internat acolo și că este în stare gravă.

Aleksandr Murakhovski, medicul-șef al spitalului unde este internat opozantul lui Vladimir Putin, a declarat, pentru agenția de stat rusă, TASS, că „se află într-o stare gravă”.

Kira Yarmyash – purtătoarea de cuvânt a politicianului a precizat că acesta nu este conștient și că se crede că a fost otrăvit cu ceva ce i-a fost pus în ceai.

„Navalnîi nu este conștient. Credem că Navalnîi a fost otrăvit cu ceva ce i-a fost pus în ceai. Este singurul lucru pe care l-a băut dimineață. Doctorii au spus că toxina a fost absorbită rapid, prin intermediul unui lichid fierbinte”, a precizat purtătoarea de cuvânt a lui Navalnii”, a scris Kira Yarmyash pe Twitter.

Cel mai de seamă membru al opoziției rusești, Navalnîi a făcut campanie pentru a-l contesta pe Putin la alegerile prezidențiale din 2018, dar a fost împiedicat să candideze.