Categorii Horoscop lunar

Horoscop Minerva FEBRUARIE 2020 Rac

Te afli într-un nou ciclu de relații în timp ce intri în februarie. Vorbește cu sinceritate despre cum te simți și ce vrei. Fii sincer cu privire la modelele din trecut pe care vrei să le abandonezi, ca să poți aprofunda legăturile pe care le ai, în mod egal.

Cu Venus în Pești și din 8 februarie, în Berbec, ai multe de câștigat în conexiunile tale emoționale și financiare și șansa de a aprofunda intimitatea. Abandonează în mod conștient orgoliul și vanitatea care te împiedică să împărtășești și să primești sprijin financiar și emoțional, intimitatea și iubirea pe care o dorești.

Acestea fiind spuse, Luna Plină din Leu, arată care îți sunt limitele sănătoase, dar detașarea va fi cheia pentru atragerea sau negocierea unor aranjamente eficiente. Cu Marte în Săgetător, viața va fi mereu ocupată, dar vei primi și ajutor pe măsură, dar nu toți oamenii simt sau intuiesc ce se întâmplă. Nu îți fie frică să întrebi ce nu știi. Nu avea așteptări de la locul de unde provine acesta și acordă atenție celui care apare atunci când ai nevoie de el.

Până pe 23 februarie, luna nouă din Pești sugerează schimbări puternice. Viața se schimbă la nivel de bază. Nu ai control total, dar dacă imaginea este clară, poți pune roțile în mișcare.

Horoscop Minerva FEBRUARIE 2020 Rac Relațional

 Luna ghidează emoțiile și este și mai intensă în perioada 5 – 7 februarie când este în propriul tău semn. Ți-ar plăcea să poți prezice ce s-ar putea întâmpla, dar nu există nicio modalitate de a spune ce va fi în viitorul apropiat.

Există o atmosferă prietenoasă în aer, când Soarele va intra în Pești, pe 19 februarie, așa că nu ar trebui să fie o problemă să te întâlnești oameni noi acum. Fiecare nouă interacțiune nu va conduce neapărat la o legătură sentimentală, dar s-ar putea să poți juca rolul celui care face cunoștință unui prieten cu cineva pentru care nu ai sentimente profunde dar pe care îl consideri prieten.

Luna Nouă în Pești din 23 februarie te aduce în dispoziția de a experimenta și vei putea observa lucrurile dintr-o perspectivă nouă. Încă simți profund lucrurile, dar nu da atenție comentariilor și apropourilor jignitoare legate de viața ta sentimentală.

Horoscop Minerva FEBRUARIE 2020 Rac Profesional

 Marte este în Săgetător, în Casa a 6-a, a stilului de viață îți aduce o listă lungă de lucruri de făcut. În plus, este posibil ca unii oameni din echipa ta să absenteze sau să lupte să țină pasul cu volumul de muncă, iar aceasta afectează munca la locul de muncă. Cere ajutor conducerii. 

Luna Plină din Leu, din 9 februarie, îți aduce energia pentru a face acest lucru. Oportunitățile de muncă se dezvăluie în următoarele săptămâni.

Pe 16 februarie conjuncția separantă Saturn – Pluto, afectează parteneriatele de afaceri. Trigonul Soarelui în tranzit cu Soarele natal, sugerează că eviți argumentele. De fapt, s-ar putea să dorești să amâni ședințele importante săptămâna aceasta.

Luna Nouă din 23 februarie, în Pești, aduce o energie concentrată financiar. Dar această energie susține Casa a 8-a, care este și casa investițiilor pe termen lung și sugerează cum să îți investești banii.

Neptun se alătură lui Mercur pe 11 februarie, ceea ce va face dificil să te concentrezi pe examene sau o formulare pentru certificare. Atenție, că pot fi pierdute acte, cu ușurință în această perioadă.

Horoscop Minerva FEBRUARIE 2020 Rac Financiar

Trebuie să ai înțelepciunea de a fi atent la locul de muncă în marea parte a acestei luni. Dacă ai abilități pentru oameni, folosește-le fie pentru a construi relații fie pentru a le obține. Nevoia de a comunica cu ceilalți este mai mare acum decât de cele mai multe ori iar pentru a comunica eficient, trebuie să înveți cum să te descurci cu ceilalți. Poate exista o potențială amenințare sau reală, care se va constitui într-o barieră între tine și poziția ta socială. Trebuie să fii atent pentru a depăși problemele care te poate răni acum. 

Horoscop Minerva FEBRUARIE 2020 Rac Sănătate

Marte începe luna în Săgetător, în Casa a 6-a a stilului de viață unde mai stă încă două săptămâni.  Prezența sa aici îți poate aduce un plus de vitalitate și te va încuraja să fii mai activ în ceea ce privește rutina zilnică, mai ales mișcarea de fiecare zi.

Dacă nu-ți place să faci antrenament la sală sau să practici antrenamentul pe o bandă de alergare, este posibil să preferi alte forme de exercițiu, cum ar fi mersul cu bicicleta, drumețiile sau înotul.

Ar putea să te deranjeze o problemă legată de realție, deoarece Marte în Săgetător se poate plictisi ușor. S-ar putea să constați că un prieten alături de care te antrenezi, te ajută să îți asumi răspundere și îți oferă sprijinul de care ai nevoie.

Citește Horoscopul lunii FEBRUARIE 2020 pentru:

BERBECTAURGEMENIRACLEUFECIOARĂBALANȚĂSCORPIONSĂGETĂTORCAPRICORNVĂRSĂTORPEȘTI

Acest articol a fost actualizat la: 2020-01-31T17:01:15+02:00 17:01

Share
Scris de
Cristina Bosioc

Acest site foloseste cookies.

Read More