Tranzitul lui Jupiter prin Săgetător ți-a pus la încercare credința, iar acum aceasta trebuie răsplătită. Acum, planeta expansiunii, norocului, abundenței și bunăvoinței, a intrat în semnul tău pentru prima dată după doisprezece ani. Se spune că tot anul, norocul este de partea ta. Astfel că influența lui Jupiter se mărește și va exista o extindere a ceea ce nu mai poți ignora și schimbări care trebuie să se întâmple, iar schimbarea la tine, vine întotdeauna din interior spre exterior.
Luna plină în Rac este conjunctă cu o eclipsă parțială de Lună, punând accent pe sănătate, muncă și rutinele zilnice. Acordă atenție simptomelor cu care te confrunți acum. Fă-ți timp să te odihnești, să meditezi, să-ți aprofundezi practicile spirituale și să te îndrepți spre interior pentru introspecție în timp ce clarifici anumite lucruri.
Ceața se risipește, pe măsură ce Soarele intră în Vărsător după 20 ianuarie. Te luminezi, dar nu vei mai fi cine erai înainte. În zilele următoare, îndepărtezi, în mod conștient, condiționările în timp ce întruchipezi, integrezi și sapi mai adânc pentru a descoperi tot ceea ce ai devenit.
Luna nouă în Vărsător de pe 24 ianuarie marchează o renaștere profundă și un nou ciclu personal. Poți păși cu adevărat în noua viață și în tot ceea ce te-ai născut să fii.
Îți arăți maturitatea de când Jupiter a intrat în semnul tău. Când vine vorba despre dragoste, știi că vrei totul și ești dispus să muncești și să dai atenție ca lucrurile să funcționeze. Intensitatea ta ar putea speria oamenii, dar nu poți schimba cine ești.
Luna plină este în Rac împreună cu eclipsa parțială de Lună, pe 10 ianuarie, așa că ești foarte bun să-ți verbalizezi nevoile și dorințele. Flirt-ul este distractiv acum, dar ai grijă să nu emiți vreun semnal mixt. Este bine să te răzgândești, dar asigură-te că nu spui una și faci alta în mod intenționat.
Adevăratele tale talente ies la iveală, pe măsură ce Soarele trece în Vărsător după 20 ianuarie și te simți confortabil să fii tu însuți. Întâlnirile care au loc acum sunt cu semnele responsabile de pământ Taur și Fecioară, dar nici nu poți rezista pasiunii arzătoare manifestate de Berbec, Leu și Săgetător.
Iată că Jupiter a revenit în semnul tău, după o ălătorie lungă de doisprezece ani prin celelalte semne. Este bine acum să îți faci planuri pentru viitorul tău. Gândește-te unde dorești să ajungi ca și carieră, fie că este vorba să rămâi la locul de muncă la care ești, să găsești un nou loc de muncă sau să începi propria afacere. Parteneriatele și colaborările de afaceri sunt acum bune. Ajungi la persoanele care ți-ar putea fi de ajutor.
Luna plină din Rac și eclipsa, îți pot aduce responsabilități noi, în ce privește munca. S-ar putea ca biroul să aibă puțin personal sau afacerea ta să fie sezonieră iar sezonul să fie aglomerat. Caută în jur pentru a găsi oameni care te pot ajuta sau caută modalități de a eficientiza sarcinile, astfel încât să dureze mai puțin timp executarea lor.
Luna Nouă din 24 ianuarie, în Vărsător, poate aduce schimbări în viața ta, mai ales în zona de carieră. Recunoaște că dacă o ușă ți se închide, se va deschide o alta nouă. Trebuie să te deplasezi doar prin ușa deschisă pentru a găsi mai multă satisfacție dar și succes.
Sentimentul de rivalitate sau existența unui dușman adevărat te-a putea aduce într-o situație neplăcută așa că fii cu băgare de seamă la cei aflați lângă tine. Acest lucru nu numai că te ajută să îți dovedești atitudinea înțelegătoare, dar te-ar putea pune în dificultate deoarece tu nu ești un tip conflictual, dar nici nu este timpul să sari calul și să îți dovedești autoritatea făcând schimbări mari, cu consecințe la fel de mari.
Nu poți rezolva problemele lumii, chiar dacă ai putut ajuta pe cineva dintr-un alt departament, cu o problemă specifică, recent. Păcatul vanității nu îți va face nici un bine în această perioadă. Poate cel mai bun sfat pentru tine în această lună, este să rămâi cu picioarele pe pământ și să nu ieși în evidență cu orice preț. Evită orice întâlniri mari cu privire la bugete, cheltuieli sau alte chestiuni financiare. Dacă vocea ta este absolut necesară pentru a rezolva o problemă specifică, spune doar ceea ce trebuie să spui și nu lăsa loc de interpretări; o comunicare clară și concisă te va salva de greutăți.
Menținerea în formă este una dintre cele mai bune modalități de a-ți îmbunătăți imaginea, astfel încât să te simți încrezător în interacțiunile cu lumea. Odată cu mutarea lui Jupiter, în semnul tău, este posibil să fii gata să treci dincolo de limitele tale în zone cheie, inclusiv nivelul tău de mișcare – că vorbim de exerciții fizice, de fitness, de înot sau de mersul pe jos.
Găsirea unui profesor de sport care să creeaze un program de fitness adaptat nevoilor tale ar putea fi cel mai bun drum. În acest fel, nu va trebui să renunți prea devreme la sesiunile de antrenament. Trebuie doar să continui și să te bucuri când vezi rezultatele.
Dacă socializezi mult, ia în considerare câteva suplimente de minerale și vitamine care îți stimulează imunitatea, în special în jurul săptămânii 13 – 19 ianuarie, când poți fi predispus la tuse și răceli.
BERBEC–TAUR–GEMENI–RAC–LEU–FECIOARĂ–BALANȚĂ–SCOPRION–SĂGETĂTOR–CAPRICORN–VĂRSĂTOR–PEȘTI
Acest articol a fost actualizat la: 2020-01-02T15:46:41+02:00 15:46
Acest site foloseste cookies.
Read More