Privire generală. Oare va readuce revenirea în mers direct a lui Mercur de pe 3 noiembrie, libertatea de a călătorii, iar tehnologia și comunicarea să își revină în cele din urmă? Chiar dacă asta speri, lucrurile sunt departe de a fi așa. Așteapă-te ca toate acele neînțelegeri romantice să înceapă să se estompeze odată cu schimbarea impulsului energetic.
Cum spuneam, în noaptea de 10 spre 11 noiembrie, Mercur revine în Scorpion, unde a fost cea mai mare parte a ciclului său de retrogradare, așa că este bine să menții lucrurile la o intensitate scăzută. Deși curiozitatea dă pe din afară, vei ezita să împărtășești chiar orice informație pe care o afli.
Luna Nouă din 14 noiembrie face din aceasta momentul perfect pentru a începe explorarea unei noi zone de interes. Lumea ezoterică este deosebit de atrăgătoare așa că citește cărți pe această temă. Întotdeauna evoluația din timpul Lunii Noi în Scorpion este extrem de provocatoare.
Soarele intră în Săgetătorul excitant pe data de 21, primind într-o lună de aventură. Acceptă oportunitate de a-ți explora partea sălbatică în timp ce renunți la inhibiții și începe să îți asumi riscuri.
Te-ai bazat pe instinctele tale în cea mai mare parte a acestui ciclu de retrogradare al lui Mercur, dar asta nu înseamnă că nu ești la fel de fericit ca toți ceilalți că revine în mers normal pe 3 noiembrie. Acum, când Mercur este în Balanță, problemele tale de comunicare legate de iubire iau o întorsătură mare, în bine.
Cu toate acestea, Mercur părăsește Balanța și revine în Scorpion pe 11 noiembrie și, deși te poți identifica cu o mulțime de emoții generate de această energie specifică apei, motivele tale de a păstra lucrurile în tăcere sunt destul de diferite. Dacă vrei să păstrezi secrete acum, o faci mai mult din timiditate decât că vrei să fii misterios sau evaziv.
Luna Nouă din același semn al Scorpionului, pe 14 noiembrie, sugerează că oricare ar fi planul romantic, ar trebui să reușească. Este un moment în care îți reiei viața cu un aer proaspăt. Noile începuturi sunt aducătoare de posibilități.
Soarele își începe călătoria prin Săgetător pe 21 noiembrie, iar dragostea devine o aventură din ce în ce mai îndrăzneață. Dacă partenerul nu te provoacă, vei căuta un altul care o va face. Dacă ești singur, apropiete de semne de foc precum Berbecul, Leul sau Săgetătorul pentru a aprinde pasiunea!
Luna aceasta te-ar putea face să simți ca și cum faci un pas viitor! Toți Racii, nu doar tu, au trecute printr-o perioadă de stres accentuat în mare parte a anului 2020.
Pe măsură ce Mercur va reveni în mers direct pe 3 noiembrie, în Balanță, vei putea să renunți și să îi lași pe alții să găsească soluții la anumite neînțelegeri.
Conjuncția dintre Jupiter și Pluto din 12 noiembrie, în semnul opus, Capricorn, arată că trebui să fii pe picioarele tale, mai ales că două zile mai târziu și Marte revine în mers direct. Luna aceasta este una dintre acele perioade de schimbare a jocului pe care nu îl vei uita niciodată. Lună nouă în Scorpion care are loc tot atunci, te eliberează de stresul neîmplinirilor și îți permite să faci pași importanți pentru îmbunătățirea carierei.
Pe 30 noiembrie, Luna Plină este conjunctă cu o eclipsă lunară de penumbră în Gemeni în Casa a 12-a, sector de înată spiritualitate, care te ajută să te eliberezi de frici. Este important să domini Umbra, aducătoarea unor frici ancestrale, cu ajutorul intuiției.
Casa sau biroul pot necesita unele renovări sau chiar amenajări care să te ajute să ieși din criza actuală. Schimbarea poate avea un impact mare asupra modului în care privești viața și modul în care acționezi. Ia în considerare și cumpărarea de mobilier.
Soluționarea documentelor juridice și a problemelor care implică o terță parte poate fi foarte fructuoasă, în special la nivel financiar. Pentru cei care trec prin câteva bătălii financiare majore, vei vedea cum lucrurile se așează și revin la locul lor încet, încet.
Venus intră în Scorpion pe 21 noiembrie, ceea ce va fi o perspectivă foarte bună și pentru contul tău bancar! Investițiile ar putea avea un randament bun și un pas sănătos în direcția corectă.
Faci planuri pentru a atinge acest statut și pentru a fi cu adevărat mulțumit. Dispozitivele sau gadgeturile care economisesc forța de muncă îți pot spori eficiența la birou – o imprimantă nouă, un aspirator sau o cafetieră.
Vei avea o dispoziție bună, ceea ce va avea un impact pozitiv asupra stării tale generale. Ar trebui să ai deosebită grijă de copii, dacă ai, la regulile sociale impuse de curând. Unii dintre ei ar putea răci și să facă febră. La fel și tu. Ar trebui să te relaxezi și să eviți stresul pe cât posibil. Dacă ai persoane în vârstă care locuiesc cu tine, acestea vor găsi în sfârșit, un remediu la problemele legate de stomac care i-au tulburat în ultimele săptămâni. Acesta este cel mai bun moment pentru a lua un regim de exerciții pentru a vă îmbunătăți sănătatea. Dacă au probleme legate de tensiune trebuie să fie atenți. Un regim adecvat de exerciții fizice și o alimentație echilibrată vor da rezultate în mod sigur.
BERBEC–TAUR–GEMENI–RAC–LEU–FECIOARĂ–BALANȚĂ–SCORPION–SĂGETĂTOR–CAPRICORN–VĂRSĂTOR–PEȘTI
Acest articol a fost actualizat la: 2020-11-01T17:09:50+02:00 17:09
Acest site foloseste cookies.
Read More