Horoscop lunar

Horoscop Minerva MARTIE 2021 Săgetător

Privire generală. Vibrația Lunii Noi în Pești, creativă și sensibilă, susține sentimentul de speranță deja în aer. Energia Peștilor se poate simți în toate lucrurile menționate deja, pe lângă reflecții, intuitiție, sarcasm, introvertire, amuzament, compătimire și visare. Întreaga gamă de emoții resimțită de acest semn profund, mutabil, de apă, a-i putea să o simți și tu urcând și suind în tine. 

Detaliile nu vor fi specialitatea ta luna aceasta, așa că, dacă este important pentru tine să fii atent la locul de muncă sau să ai un proiect personal care îți solicită concentrarea deplină, ar putea fi o lună frustrantă. S-ar putea să te afli, în permanență, în căutarea altor lucruri care să te îndepărteze de ceea ce se întâmplă cu adevărat – mai ales dacă este inconfortabil sau neplăcut. Peștii sunt experți în tactici de diversiune, iar lucrurile pot coborî repede chiar dacă îți îndrepți ochii în altă parte!

Aș sugera să petreci majoritatea timpului urmărind activitățile spirituale sau mistice, cum ar fi medierea, rugăciunea, citirea unor materiale de spiritualitate, analiza runelor sau reîncărcarea ori curățarea cristalelor. Apa este cel mai liniștitor element care face să te simți bine, așa că fă o baie, stai lângă o fântână a cărei apă susură și citește o carte sau găsește o aplicație care să aibă sunete oceanice pentru a te adormi.

Luna Nouă de pe 13 martie, îți oferă probabil, impulsul de a explora în continuare o inițiativă care ține de scris, vorbire, publicitate sau marketing. Contractele apar adesea atunci când are un eveniment ca acesta. Cel mai bun lucru pe care îl poți face este să folosești acest timp pentru un brainstorming, jurnal și creearea unei strategie, mai degrabă, decât să accepți sau să anunți ceva. În a doua parte a lunii, vei fi mult mai favorizat.

Soarele se mută în Berbec pe 20 martie, în Casa a 5-a a creativității și relaxării și aduce un impuls profund de a rămâne cu picioarele pe pământ și confortabil, acasă. Te poți simții odihnit aranjându-ți spațiul de lucru, la sfârșitul lunii. Cu toate acestea, în ciuda dorinței de a te relaxa împreună cu familia, martie te obligă să ieși.

Horoscop Minerva MARTIE 2021 Săgetător Relațional

Ce ai vrut să faci recent pe care te-ai împiedicat să faci? Acum este timpul, să acționezi! Ești norocos în dragoste la începutul lunii, în timpul conjuncției dintre Venus și Jupiter, stăpânul tău planetar, așa că așteaptă-te la lucruri bune. Prietenii vor fi geloși pe tratamentul special pe care pare să îl primești, dar când îl primești, asta e. Bucură-te de orice lucruri bune care apar acum.

Horoscop Minerva MARTIE 2021 Săgetător Profesional

 Se poate ajunge la un acord benefic, la acest nivel, posibil începând cu o afacere formală care ulterior se transformă într-un contract serios. Nu ezita să faci propunerea dorită cu acest aspect. Pe de altă parte, ai putea primi o invitație pentru un interviu de angajare. Fii cu ochii pe e-mail, să nu ratezi această notificare. Este timpul să vă trimiți CV-uri unde crezi că vei fi acceptat. Este o energie bună pentru a obține un răspuns pozitiv. Nu de alta, dar ar putea exista unele schimbări la locul de muncă care nu au să-ți convine. Pozițiile pot fi amestecate, inclusiv modificări în organigramă. Se va lăsa cu reduceri de personal, așa că de ce să nu fii pregătit pentru orice?

Horoscop Minerva MARTIE 2021 Săgetător Financiar

Poziția ta financiară s-ar putea îmbunătăți considerabil. Cu toate acestea, ar fi în interesul tău să îl investești în fonduri sigure. Prin urmare, privește orice investiție din toate punctele de vedere pentru a evita pierderile. O planificare înțeleaptă și atentă din ți-ar permite nu numai să investești în scheme sigure, ci și să ai și câștiguri financiare, la fel de sigure.

Horoscop Minerva MARTIE 2021 Săgetător Sănătate

În următoarele săptămâni, s-ar putea să te bucuri de ocazia de a deține puterea exercitând mai multă persuasiune, mâncând mai bine și supraveghindu-ți sănătatea. Cu toate acestea, evit orice tendință de a merge mai departe prea repede, deoarece ar putea fi stresant. Ritmul poate fi esențial pentru un progres constant, fără a răni sau stări de tensiune.

Citește Horoscop Minerva Martie 2021 și pentru:

BERBECTAURGEMENIRACLEUFECIOARĂBALANȚĂSCORPIONSĂGETĂTORCAPRICORNVĂRSĂTORPEȘTI

Acest articol a fost actualizat la: 2021-02-28T15:23:57+02:00 15:23

Share
Scris de
Minerva

Acest site foloseste cookies.

Read More