Este timpul să pui la punct lista de activități. În schimb este un moment bun pentru a plăti facturile de utilități, pentru a elimina dezordinea și pentru a îmbunătăți profilul de muncă. Adaugă un control de sănătate pe listă pentru a te asigura că nimic nu este neglijat și că toate problemele medicale sunt rezolvate la timp. Accentul principal cade săptămâna aceasta pe abilitățile de muncă și sănătate. Având o mulțime de acțiuni în sectorul de viață, totul se poate raporta la eficientizarea rutinelor cotidiene și pe alegeri mai bune în ce privește alimentația și mișcarea. Totuși, este posibil să apelezi și la idei noi pentru inspirație, în special la cele care te scot din zona de confort.
Tripla conjuncție separantă dintre Soare, Mercur și Marte, ar putea fi destul de puternică ca să influențeze și să infuzeze cu energie modul în care te exprimi. În același timp, crucea mutabilă din care face parte Jupiter, sugerează că oamenii pot interpreta dept predică tot ceea ce spui, dacă nu poți justifica acest lucru. S-ar putea să ai un anumit punct de vedere, dar modul în care îl faci public ar putea fi crucial dacă ceilalți îl acceptă.
Cum Venus și Mercur se îndreaptă spre opoziția cu Neptun, străduiește-te pentru a păstra echilibrul și pentru a da o șansă de revenire, chiar dacă ai putea fi ocupat mare parte a săptămânii. Duminica aduce șansa unei ieșiri care ar putea fi cel mai mult decât plăcut.
Perioada actuală cere ca lucrurile să fie bine așezate în viața ta. Aceasta variază de la cele mai mici detalii, cum ar fi rezolvarea unor probleme adeministrative până la proiecte la scară mare, care trebuie acceptate de la început până la finalizare. Chiar dacă acesta nu poate fi momentul ideal pentru sentimente, este momentul perfect pentru bunăstarea personală și sănătate. Faceți programări pentru un control de rutină. Odihnește-te. Lucrurile se aranjează cum trebuie pentru niște întâlniri amoroase importante dar nu exagera. Tratează-ți inima și fii pregătit pentru emoții.
Pătratul Venus-Jupiter te poate împiedica să vezi potențialele avansuri așa că atenția în plus nu strică. Sfârșitul de săptămână te ajută să planifici întâlniri amuzante și nu îți fie frică să încerci ceva nou. Cu cât îți deschizi mai mult mintea, cu atât posibilitățile romantice devin mai mari.
Chiar dacă ești foarte metodic și planurile tale sunt bine puse la punct, în următoarele trei săptămâni și jumătate te vei confrunta cu câteva blocaje, mai ales cel de comunicare îți va îngreuna operarea eficientă la locul de muncă.
Nu lăsa ca birocrația să îți strice prea mult șansele de a aduce un proiect de afaceri, creativ, la punctul final și la o concluzie de succes. Este posibil ca necesitățile legale să treneze șansa de a obține cât de mult îți dorești. Ai răbdare și fă tot ce poți între timp. S-ar putea să te simți implicat în diverse drame la locul de muncă care îți par o pierdere de timp și energie. Rămâi cu picioarele pe pământ și nu lăsa nimic să îți distragă atenția la locul de muncă.
Te simți îngrijorat pentru reputația ta și pentru relațiile cu ceilalți. Pe măsură ce încerci să negociezi cu bunăvoință referințe legate de drumul tău, asigură-te că ții cont de propriile forțe și limitări. Această fază va aduce la lumină noi oportunități, dar poate fi necesară și o schimbare. Realizezi câteva, plăcute către sinele tău exterior, probabil printr-o schimbare de look și vestimentație.
Săptămâna aceasta te gândești cum să faci saltul profesional așa că începe cu creativitatea. Aspectele susțin atât Casa comunicării și ideilor, precum și Casa relațională. Universul îți cere să devii mai matur în gândire și în modul în care îți exprimi ideile. În același timp, există un fel de dorință, destul de confuză cu cine să lucrezi și când pentru că atunci când îți asumi un nou drum, banii vin inevitabil.
Acesta este un moment bun pentru a încetini și a avea o vedere mai relaxată asupra vieții. Fă o pauză în rutina de fiecare zi și petrece un timp reflectând asupra progreselor pe care le-ai făcut sau nu le-ai făcut. Aruncă o privire asupra succeselor și a oricărei zone în care nu ți-ai atins încă scopul. Vei găsi ce să faci.
BEREBC – TAUR – GEMENI – RAC – LEU – FECIOARĂ – BALANȚĂ – SCORPION – SAGETĂTOR – CAPRICORN – VĂRSĂTOR – PEȘTI
Acest articol a fost actualizat la: 2019-09-09T21:45:53+03:00 21:45
Acest site foloseste cookies.
Read More