Leu
Datorita anturajului foarte tonic in care te afli, si ziua ta va fi una de mare succes. Te molipsesti de buna dispozitie de la cei din jurul tau si ai o colaborare foarte buna cu toata lumea. Parca ati forma o mare familie deoarece fiecare participa trup si suflet la evenimentele celorlalti. Poate se iveste si o ocazie excelenta de celebrat, pentru ca v-ati adus cu totii contributia la o mare reusita care acum merita pusa mai mult in valoare. Nu se poate vorbi de o competitie, de o lupta pentru suprematie aici, de parca fiecare e castigator in felul sau.
Fecioara
Oricat ai incerca sa fii impartial si obiectiv, tot vei defavoriza pe cineva, ca atare nu te mai chinui atata sa fii echidistant. Fii tu insuti, asa cum esti, fara a te scuza mereu, fara a-ti explica reactiile, gesturile, replicile la tot pasul. Chiar daca tu consideri ca ai fost corect cu cineva, acela tot va gasi nod in papura si te va acuza de cine stie ce gest nepotrivit. Totusi poti incerca sa repari o veche greseala din trecut la care ti-ai dat si tu seama, intre timp, ca ai cam exagerat, pentru ca de data aceasta ai putea drege mult mai usor busuiocul decat atunci cand ai comis-o.
Balanta
Daca toata lumea cu care discuti azi iti da cam acelasi sfat, ar fi bine sa tii cont de el. Da, poate tu vrei sa te opui curentului si sa faci totul de-a-ndoaselea, dar de data asta chiar e mai bine sa asculti opinia colectiva. Semn ca ceilalti au trecut si ei prin situatii similare celei cu care te confrunti acum si au procedat intr-un mod care s-a dovedit a fi eficient. Daca tu ai incerca sa faci totul invers decat iti spune majoritatea, nu ar fi decat un consum inutil de timp si de energie, pentru ca, odata si-odata, tot la vorba lor vei ajunge. Nu te incapatana sa faci ceva impotriva tuturor!
Scorpion
Pui atata pasiune intr-o activitate, incat unii spun despre tine ca exagerezi, ca devii obsedat de ea. Da, poate depui prea multa energie in acest plan, dar ti-l doresti cu ardoare si nu te poti abtine sa nu tragi tare, chiar faca asta ar insemna sa abuzezi de propriile puteri. Fii sigur ca la final vei fi complet vlaguit, nu vei mai avea pic de energie, dar vei fi fericit ca ti-ai atins scopul cel mare. Totusi, nu te comporta ca si cum ai fi posedat de acest singur tel, pentru ca unii te privesc ca pe un ciudat, deoarece te agiti prea tare, te enervezi prea mult, ridici tonul de la orice, si scoti la iveala trasaturi de caracter care, de obicei, nu te reprezinta. Las-o mai moale cu patima!
Sagetator
Nu fi copil, prea o faci pe suparatul de la un fleac. Poate esti jignit sau nemultumit, dar nu are rost sa te comporti ca si cum toata lumea ar avea ceva cu tine. Te porti de parca ai fi in stare sa-ti iei jucariile si sa pleci, cand problema aceasta poate fi depasita mult mai bine cu un dram de umor! Nu pune la suflet si nu te intrista pentru cine stie ce reactie agresiva din partea vreunui amic. Si tu esti irascibil, nu uita, iar acum esti mai sensibil ca oricand, asa e, dar chiar nu merita sa faci atata caz pentru o banala vorba aruncata in vant. Intoarce-i-o si tu celui care te-a atacat si ai sa te simti si mai bine!
Capricorn
Mintea ta merge brici si iti vin replicile ca pe banda rulanta, numai ca esti intr-o pasa ceva mai agresiva si ai tendinta de a-ti impune propriile puncte de vedere cu un dram de impulsivitate. Crezi ca numai tu ai dreptate si nu stai la discutii cu restul lumii ci astepti ca toti sa te asculte pe tine. Incearca sa-ti folosesti aceasta energie mentala intr-un sens constructiv, nu pentru a te certa cu altii si nici pentru a tensiona inutil atmosfera. Transform-o in ambitie, in vointa, in competitivitate pentru a urca pe un nivel superior in planurile tale.
Varsator
Iubirea poate fi, de cele mai multe ori, cel mai eficient tratament, ca atare daruieste din prea plinul tau de iubire celui care trece acum printr-un moment dureros. Fie ca e vorba de o boala a trupului, fie ca e vorba de o tulburare a psihicului, gesturile tale de maxima afectiune il pot ajuta pe cel fragil sa-si recapete tonusul. Il mangai cu iubirea ta, il acoperi cu afectiunea ta, ii oferi doze mari de iubire pura si aceasta ii readuce lui zambetul pe chip si sanatatea in suflet. Nu apela la alt gen de vindecare pentru ca ai cel mai bun medicament chiar la tine: inima ta mare!
Pesti
Nu-ti place locul in care te afli pentru ca, din cauza unei vagi manii a persecutie, te simti cumva neglijat, dat la o parte sau chiar inferior in comparatie cu cei din jur. Simti ca tu nu te poti ridica la nivelul celor din preajma ta si aproape ca-ti doresti sa te retragi in umbra, fara sa te observe nimeni. Nu esti cu nimic mai prejos, ca atare lasa angoasele deoparte si fa un pas in fata. Si tu ai atuurile tale care merita puse in valoare, pentru ca nici tu nu poti fi ca ceilalti, dar nici ceilalti nu sunt ca tine. Fiecare sunteti unici si speciali in felul vostru, ca atare pune-te si tu in valoare cu mai multa incredere in ceea ce reprezinti.
Horoscop 21 octombrie 2017 oferit de Acvaria.
Pagina: 1 2
Acest site foloseste cookies.
Read More