Horoscop 5 ianuarie 2017. Previziuni pentru 5.01.2017!
Taurii se bucură de popularitate, iar Săgetătorii își pun creativitatea la treabă. Citește horoscopul zilnic pentru zodia ta!
Citeste aici – Horoscop 2017 facut de Mariana Cojocaru
Berbec
Ai ajuns la capătul unei acțiuni la care ai muncit mult, în care ai investit enorm, dar iată că roadele se văd, sunt chiar acolo în fața ta. Sentimentul de satisfacție este profund, e acea senzație a muncii încheiate cu bine și ești de-a dreptul mulțumit de ceea ce ai realizat.
E meritul tău, laudă-te cu munca ta, dar dacă au mai participat și alții la acest succes, ar fi bine să scoți în evidență și contribuția lor, ca să fii sigur că te vor ajuta și altădată. Ți-ai ascultat intuiția, ți-ai urmat inima și ai atins cel mai bun nivel la care se putea ajunge. Pune punct și sărbătorește!
Taur
Te bucuri de popularitate pe oriunde ai merge, pentru că ești primit cu brațele deschise și reală simpatie de toți cei care îți apar în cale. Orice dialog se desfășoară pe un teren politicos, amiabil, pozitiv, încât e o plăcere să intri în contact cu oricine.
Ai norocul de a întâlni oameni veseli, tonici, tineri, puși pe glume și pentru că te simți pe aceeași lungime de undă, e și normal să te comporți la fel. Iubirea e și ea la cote maxime, de aceea ar fi bine să-ți programezi o întâlnire romantică doar cu persoana iubită: la un film, la un ceai… Cuvintele de amor ar curge ca pe bandă rulantă!
Gemeni
Te apreciezi pe tine însuți doar dacă te privești, un pic, prin ochii oamenilor care te iubesc. Dacă ai în preajma ta oameni care chiar țin la tine, care îți vor binele, care te plac așa cum ești, îți vei ameliora și tu imaginea de sine.
Ai avea mult de câștigat la capitolul încredere în propria persoană dacă cineva ar avea azi un cuvânt bun de spus, un compliment, o laudă bine meritată, pentru că îți ridică moralul și te ajută să te iubești mai mult. Afla cât de multe lucruri bune au unii de spus despre tine: chiar dacă nu te recunoști în unele descrieri, da, despre tine e vorba!
Rac
Dacă ai vedea în tot ceea ce vine spre tine exact ce e mai potrivit pentru tine în acest moment, lucrurile ar merge mult mai bine. Ca atare, nu mai căuta nod în papură la orice. Dimpotrivă, vezi jumătatea plină a paharului, vezi ce ai – nu ce-ți lipsește, vezi ce ești – nu ce n-ai devenit încă, pentru că aceste atuuri contează mai mult.
Ai încredere că viața îți oferă exact ce ai nevoie la momentul potrivit, deci nu te mai plânge întruna că alții au mai mult. Fiecare are ce e mai bun pentru el, deci fii sigur că și tu ai acum la dispoziție resursele cele mai potrivite. Undeva acolo sus, parcă cineva la programează perfect pe toate, inclusiv viața ta!
Leu
Nimeni nu te întrece când vine vorba de creativitate, se știe ce minuni ies din mintea ta atunci când vrei, deci același lucru trebuie să faci și astăzi. Nu numai că-ți vin idei extraordinare valuri-valuri, ci, dacă le-ai și pune în aplicare imediat, roadele ar fi demne de toată lauda. Pune-ți talentele la treabă, pentru că de aici pot apărea roade palpabile, bani, renume, o stabilitate mult dorită.
Nu aștepta să-ți fure alții ideile, sunt ale tale și tu știi cel mai bine cum să le materializezi în fapte. Scoate din minte orice cuvinte limitative, gen nu pot, nu acum, nu eu, și apucă-te de treabă, pentru că tu acum ești autorul propriei fericiri.
Fecioara
Ai o stare de bine de invidiat, ți se citește pe chip mulțumirea, liniștea, fericirea chiar, pentru că multe aspecte sunt așezate acolo unde trebuie. Cum să nu te bucuri când vezi cu ochii tăi că lucrurile merg bine, că viața e frumoasă, că tot ce vine spre tine e minunat!
Dacă ai păstra această stare de încântare pe mai departe, fii sigur că toate ar merge strună, ca atare impune-ți o atitudine de viață optimistă, pentru că gândirea pozitivă poate fi motorul principal al tuturor lucrurilor bune care vor apărea în calea ta. Zâmbește vieții, laudă viața și spune-ți că totul merge excelent în direcția cea mai buna.
Balanță
Nu te încăpățâna s-o ții doar pe a ta, pentru că azi vin spre tine o mulțime de idei și informații noi, pe care merită să le adopți imediat. Fii flexibil, fii deschis la orice, fii receptiv și ține urechile larg deschise, că s-ar putea să primești niște ponturi excelente, deși ar putea fi un pic diferite cu modul tău de a gândi.
Nu te opune noului, nici schimbării, pentru că tot ce apare acum în calea ta te va ajuta să ajungi mult mai ușor la împlinirea unui vis. Lasă-te dus de val încotro vrea el și fii curgător ca apa printre roci. Spune da alternativelor, chiar dacă nu te-ai gândit la ele.
Scorpion
Cum să nu fii fericit când toate sunt pe val? Când ești sigur pe tine, ești mult mai puternic și totul merge în direcția cea mai bună. Această fantastica încredere pe care o ai în tine însuți, în propria valoare, te susține în orice ai face, deci spune întotdeauna da, pot, știu, sunt cel mai bun, pentru că această atitudine e sursa marilor succese.
Nu ai de ce să te temi, nici să te îndoiești, pentru că vine spre tine o abundență de idei și de soluții care te va ajuta să treci peste toate ușor. Ba chiar vin spre tine resurse minunate în cantități mai mari decât așteptai, deci vezi și tu că întotdeauna se poate mai mult și mai bine!
Săgetător
Ești un munte de imaginație și de creativitate și merită să folosești din belșug aceste comori cu care ești înzestrat. Ești un creator prin excelență, ajunge doar să te așezi la masa de lucru și din mâinile tale sau din mintea ta pot ieși minuni.
Ești inventiv, creativ, inspirat, deci pune la treaba aceste atuuri în slujba muncii pe care o prestezi, pentru că o vei face cu un simt artistic de zile mari, ce poate atrage laude, admirație, complimente, renume, respect. Nu sta în banca ta visând, când poți pune mâna pe unelte ca să clădești ceva ce-ți face plăcere. Poți fi remarcat!
Capricorn
Se știe că ești o fire mai conservatoare, care se opune schimbării de cele mai multe ori, dar prea e bun momentul acesta ca să-l lași să treacă. Nu te crampona de confort, de lene, de lucruri deja cunoscute, când ai în fața ta un capitol complet nou ce se cere descoperit. E o provocare, așa e, dar e una interesantă, totul e să accepți tu însuți că schimbarea e buna.
Dacă tot spui nu la tot ce nu e pe calapodul lucrurilor înrădăcinate deja în viața ta, s-ar putea să ratezi o ocazie benefică ție, ca atare spune chiar tu acum, cu încredere: sunt gata să mă schimb! Nu-ți bloca singur evoluția cu negații și refuzuri!
Vărsător
Iubirea nu e un covor presărat cu petale de trandafiri, ci mai vine și cu probe de încercare. Dacă te poți adapta ușor la situațiile care se ivesc într-o relație, dai șanse maxime acelei relații să crească, să înainteze, deci trebuie să fii deschis la tot ce e necesar pentru o iubire împlinită.
Iertarea poate fi una dintre acele resurse la care trebuie să apelezi frecvent în amor, deci fii tolerant, nu pune la index orice fleac, nu trece în revista doar ce nu merge sau ce n-ai primit de la partener. Mai șterge și tu cu buretele ce nu merită păstrat în memorie, pentru că iubirea cere și iertare. Arată-te dispus s-o faci chiar azi!
Pești
Treci printr-un mic hop, dar nu ești singur în aceasta provocare. Cineva îți este alături și vâslește alături de tine. Nu e ușor, uneori îți vine să renunți și să fugi, dar nu asta e atitudinea corecta. Consideră acest impas ca pe o oportunitate de a învăța ceva nou, ca pe o noua experiență de viață ce te ajută să te dezvolți și să te maturizezi. După ce va trece, vei descoperi cât de multe ai învățat, ca atare nu te crampona de acest punct critic, ci ia-l în piept, ca pe o șansă de a-ți demonstra ție ca poți. În fond, ești ajutat de cel de lângă tine, iar în doi e și mai ușor!
Horoscop 5 ianuarie 2017 oferit de ACVARIA.
Acest articol a fost actualizat la: 6 ianuarie 2017 17:12