Știri
Horoscop Oana Hanganu LEU, săptămâna 27 februarie – 5 martie
Dacă vă doriţi o carieră în străinătate, începeţi demersurile necesare cât mai curând! Şansa vă va surâde, în acest sens, începând din 4 martie şi până în 15 aprilie, veţi avea tot felul de oportunităţi care vă vor ajuta să vă îndepliniţi visele.
Planeta Iubirii, în tranzit retrograd, va influenţa Casa a IX-a din astrograma dvs. Iar Casa a IX-a reprezintă „relaţia cu străinătatea”, iar planeta Venus aflată aici, va „reactiva” situaţii sau proiecte care, dintr-un motiv sau altul, au fost amânate sau stopate în trecut.
Dar până sâmbătă, 4 martie, aveţi parte de câteva zile în care sunteţi ajutat de persoanele de care depind proiectele dvs: primiţi mai rapid decât v-aţi aştepta, o decizie oficială, vi se aprobă un credit sau cineva se oferă să vă sponsorizeze, iar persoana iubită vă încurajează şi vă apreciază. Luni, joi şi sâmbătă sunt astfel de zile „pozitive”.
Leu, atenție mare vineri!
Vineri însă, aveţi grijă de acte! Există riscul să le pierdeţi sau, în drumurile dvs prin oraş, să le uitaţi pe la vreo instituţie şi să fiţi nevoit să pierdeţi timp preţios pentru a le recupera.
Şi tot vineri s-ar putea să fiţi invitat să vă implicaţi în organizarea unui eveniment găzduit de şcoala copiilor dvs. Nu refuzaţi, iar copiii vor aprecia asta!
De altfel, în „Casa copiilor” din astrograma dvs este prezent Saturn, care vă cere să daţi dovadă de responsabilitate şi de „implicare” şi în relaţia cu partenerul, dar şi în relaţia cu copiii. Şi tocmai aceste relaţii vor fi „reevaluate” în perioada tranzitului retrograd al planetei Venus. Şi e bine ca nimeni să nu aibă ce să vă reproşeze…