Horoscop zilnic pentru vineri 6 martie 2020. Gemenii realizează că nu mai trebuie să aștepte și să se apuce de treabă. Taurii au planuri mari și trebuie să te ții de planuri.
Iubirea nu vine întotdeauna cu lucruri palpitante, cu evenimente strălucitoare, cu momente de top, ci tot iubire se numeşte şi când taci alături de cel drag. Te simţi bine în compania sa fără să fie nevoie să trăncăniţi întruna, pentru că apreciezi mai mult comunicarea din priviri, dialogul telepatic, comunicarea prin tăceri, pentru că aşa vă respectaţi reciproc nevoia de linişte. Îţi ajunge să-l ai pe cel drag alături, fără să spună nimic, pentru că tu primeşti energie pozitivă din iubirea sa, chiar dacă nu e permanent transpusă în cuvinte sau gesturi concrete. Amprenta lui energetică e mai importantă!
Dacă te simţi blocat într-un punct mort, nu te complace în situaţia respectivă, pentru că nu te reprezintă. Tu eşti un luptător, un om dornic de acţiune, nicidecum un comod care aşteaptă să se rezolve problema de la sine. Ia taurul de coarne, implică-te, luptă-te pentru ceea ce vrei să obţii şi mai ales pentru a ieşi din acest impas. Tu ai planuri mari înainte, ai gânduri măreţe, or încetinirea ritmului nu îţi este pe plac, de aceea trebuie să faci ceva ca să reporneşti toată maşinăria. Poate acum stă, dar după ce vei umple din nou rezervorul cu benzină, vei începe totul în trombă, cu alt chef!
Uneori e bine să te apuci de treabă de unul singur, pentru că nu întotdeauna reuşeşti să convingi şi pe alţii că ceea ce faci e bun. Tu vezi-ţi de calea ta, fără să spui şi la alţii, fără să te superi pe ei că nu ţi e alătură. În fond, a lucra pe cont propriu nu e deloc atât de rău, pentru că ai libertate totală de decizie, de mişcare, de acţiune. Sigur, dacă eşti genul de om sociabil care pune preţ pe socializare şi comunicare, e ciudat să munceşti fără nimeni alături, dar vei vedea că eşti mult mai liber când nu ai pe nimeni aproape să te bată la cap, să te critice, să-ţi taie elanul. Du la îndeplinire ce ai început de unul singur, pentru că tot tu, singur, vei primi la final toate laudele!
Deşi lumea te ştie ca un rebel, ca un militant pentru libertate, de data aceasta tot ei te obligă s-o laşi mai moale cu spiritul de revoluţionar, pentru că trebuie să te mai supui şi normelor impuse de alţii. Sigur că nu-ţi place să faci doar cum ţi se spune, nici să urmezi instrucţiuni sau ordine, preferând să fii lăsat să faci totul în voie, dar este unul din acele momente când e obligatoriu să te comporţi ireproşabil, ca la carte. O abatere de la aceste regulamente foarte stricte nu ar fi deloc în beneficiul tău, deci cel mai bine e să te supui cuminte, chiar dacă nu-ţi convine. Altfel poţi atrage mustrări sau sancţiuni severe.
Tratează chestiunile financiare cu un dram de inocenţă, de naivitate şi umor, fără să te cramponezi de orice impas. Nimic nu merită privit ca pe o sperietoare, nici lipsa banilor, nici facturile care se adună, nici impozitele obligatorii. Încearcă să le tratezi ca pe ceva absolut normal, cu care se confruntă oricine, dar ele vor părea cu atât mai uşor de dus, cu cât nu pui la suflet fiecare cifră în plus la lista de datorii. Ai primit o factură nouă? Ai luat amendă în trafic? S-a mărit preţul la benzină? Ei şi? Râzi de asta şi simte-te bine, fără să calculezi fiecare bănuţ. Spune-ţi că banii vin ca să se ducă, asta-i legea firii, deci de ce te-ai întrista că iar mai apare ceva de cumpărat?
Fii sincer cu cel din faţa ta şi vezi-l exact aşa cum este, nu aşa cum ţi-ar plăcea ţie să fie. Nimeni nu-i perfect, ca atare nu pretinde de la companionul tău ceva ce nu poate fi. Priveşte în jurul tău să descoperi că oamenii sunt foarte diverşi şi fiecare e unic în felul său, ca atare nu poţi face comparaţii inutile că dacă tu eşti sau gândeşti într-un fel, tot aşa trebuie să fie şi restul lumii. Acceptă unicitatea oamenilor şi, dacă faci comparaţii, fă-le doar pentru a descoperi ce-i diferenţiază pe ceilalţi de tine şi pe tine de ei, ca să vă folosiţi fiecare propriile atuuri. Fiecare cu modul său de a fi, dar şi cu norocul său!
Nu primeşti reacţii pozitive ori de câte ori vorbeşti despre planurile tale de viitor, ba dimpotrivă, unii, mai critici din fire, încep să comenteze tot ce ai tu de spus, cu riscul de a te influenţa negativ cu atitudinea lor pesimistă. Dacă tu crezi că marile tale planuri sunt posibile – câtă vreme depind numai de ambiţia ta – nu are rost să pleci urechea la comentariile lor maliţioase. Unii nu ştiu altceva decât să-i dezarmeze pe cei care au curaj să viseze, ca atare continuă să-ţi clădeşti propriile vise, fără a te lăsa oprit din elan de invidii ieftine. Tu ştii mai bine ce-ţi doreşti şi ce poţi face!
Cea mai mare preocupare este legată de bani şi afaceri, acesta fiind domeniul asupra căruia te vei apleca azi cu mai multă atenţie. Fie că îţi faci un calcul al banilor pe care îi ai prin conturi sau prin sertare, fie că treci un pic în revistă ce ai realizat în ultima vreme în acest sens, oricare ar fi activitatea cu iz financiar asupra căreia îţi concentrezi azi energia, se pare că rezultatele sună promiţător. N-ar fi rău să stai un pic de vorbă cu tine însuţi ca să descoperi mijloace concrete pentru a-ţi îmbunătăţi bugetul.
Nimereşti într-un mediu ostil în care nu ai nicio plăcere a dialogului, a cooperării. La tot ce propui, ai parte ori de critici acerbe, ori de refuzuri categorice, ca atare adună-ţi forţele înainte de orice încercare de a colabora cu lumea. Nu ai norocul de a atrage alături oameni care cred în aceleaşi lucruri, oameni uşor de condus sau de îndrumat, oameni dornici de ceva constructiv, ci, dintr-o dată, descoperi în jur rivali gata să-ţi strice ţie toate planurile. Mai bine te-ai descurca singur, dar oricum nu poţi evita contactul cu lumea ce se va dovedi a fi un dezastru.
Toarnă mai multă iubire în modul tău de a comunica astăzi cu lumea, pentru că ai limba cam ascuţită şi nici nu ştii cum deranjezi pe cineva, poate mai ales pe cei dragi. Oricât de nervos ai fi, presară mai multe vorbe frumoase, glume adecvate, complimente sincere în modul tău de exprimare. Gândeşte-te cum ţi-ar plăcea să ţi se vorbească şi poartă-te ca atare. Dacă e nevoie de un dram de impulsivitate, foloseşte pentru a stimula pe cineva care are nevoie de o încurajare, dar evită tonul critici sau ironic. Îl poţi stimula cu un pic de ton ridicat, dar elegant totuşi!
Se arată o oportunitate nouă în carieră, dar te cam ia prin surprindere, de parcă nu eşti pregătit să iei o decizie rapidă. Posibil să fie nevoie de un răspuns foarte prompt din partea ta, dacă accepţi sau nu provocarea, dar ţi-e puţin frică să schimbi macazul aşa, pe nepusă masă. Posibil să fie vorba de un salariu mult mai motivant sau de alte stimulente care te atrag spre noua direcţie, dar ceva te face să amâni marile decizii, ori pentru că nu eşti foarte sigur de schimbare, în acest moment, ori pentru că ai alte obligaţii pe care nu le-ai dus încă la îndeplinire. Fă ordine în agenda ta de lucru ca să te poţi gândi şi la această variantă.
E foarte ciudată senzaţia care te cuprinde astăzi, de parcă s-ar da două războaie în interiorul tău. Unul te îndeamnă la acţiune, să nu aştepţi, să acţionezi rapid, în timp ce cealaltă luptă de emoţii îţi spune că ar fi bine s-o laşi mai moale, să te linişteşti, să aştepţi ca furtuna din jurul tău să treacă. Ce e de făcut, te întrebi. Meditează, roagă-te, oferă-ţi câteva clipe de linişte în care să stai de vorbă cu tine însuţi, pentru că de acolo, din adâncul sufletului, vin şi cele mai bune soluţii. Nu te grăbi la decizii bruşte pe care ai putea să le regreţi, ca atare permite-ţi un răgaz intim de gândire la rece, fără nervi, fără grabă.
Horoscop zilnic oferit de Acvaria.
Acest articol a fost actualizat la: 2020-03-05T19:59:57+02:00 19:59
Acest site foloseste cookies.
Read More