Sfârșitul anului 2017 se apropie cu pași repezi, iar acest lucru reprezintă o oportunitate pentru a pune sub lupă momentele cele mai importante, care au avut un impact semnificativ asupra fiecăruia.
Mai sunt câteva zile până vom spune la revedere lui 2017 însă se mai pot întâmpla multe, bune sau rele. Unii pot avea parte de cele mai bune lucruri, în timp ce alții se pot confrunta cu pierderi și eșecuri.
Astrele scot la iveală câteva zodii care nu vor trece printr-o perioadă foarte bună. Destinul le joacă feste, astfel că vor ajunge să piardă tot ceea ce au. Oricât de mult ar lupta în acest sens, se pare că norocul nu este de partea lor. Unele semne se vor resemna, altele vor încerca să depună toate eforturile necesare pentru a trece peste dificultăți.
Taur
Nativii născuți în zodia Taur se chinuie de ceva timp să treacă peste o perioadă dificilă, dar nu reușesc în niciun fel. Parcă totul s-a întors împotriva lor și trebuie să lupte cu morile de vânt pentru a ieși la lumină.
Pe lângă dificultățile de la locul de muncă, lipsa banilor și ratarea unei afaceri importante, viața personală este și ea dominată de o influență negativă. Aflat la ananghie, nativul zodiei Taur se simte singur, fără prieteni sau persoana iubită şi problemele financiare l-ar putea face să-şi piardă casa.
Este important să nu cedeze, ci să meargă cu fruntea sus mai departe. Orice eșec poate reprezenta de fapt un câștig, în ciuda aparențelor.
Anul 2017 a fost unul cu suișuri și coborâșuri pentru Taur, iar faptul că pierde foarte multe lucruri importante la sfârșitul lui îl determină să facă o analiză a propriei vieți și a modului în care a acționat în anumite momente.
Rac
Cu toate că lucrurile păreau să meargă foarte bine, sfârșitul anului vine cu surprize nu tocmai plăcute pentru nativul din Rac. În ceea ce privește viața sentimentală, lucrurile nu mai sunt la fel de roz ca până acum.
Apar anumite conflicte și contradicții care nu își găsesc rezolvarea, astfel că se va ajunge la inevitabila despărțire.
Nici pe plan profesional lucrurile nu par să se desfășoare conform așteptărilor. Se pare că eșecul din dragoste îl copleșește total pe Rac, astfel că el nu mai dă randamentul necesar la birou și face erori la care în mod normal nici nu s-ar fi gândit.
Pierderi se vor înregistra și la nivel material, iar o sumă destul de mare de bani va fi investită greșit. Nu este neapărat vina lor, dar ar trebui să fie mai cumpătați și echilibrați. Își pierd încrederea în oameni, tocmai pentru că nu simt sprijin din partea celor la care s-ar fi așteptat.
Săgetător
Ghinionul se ține scai de Săgetător, astfel că este posibil să se confrunte cu câteva probleme de natură medicală. Starea de sănătate precară îi afectează activitatea zilnică, astfel că nu mai reușește să dea randament.
Pe lângă faptul că nu este o zodie înzestrată cu răbdare pentru a trece peste greutăți, Săgetătorul simte că o să piardă tot ceea ce are până la sfârșitul anului, ceea ce pare să îl doboare pe zi ce trece.
Din păcate nu va obține jobul pe care și l-a dorit atât de mult, dar acest eșec nu ar trebui să îl descumpănească.
Faptul că sfârșitul anului 2017 îl prinde pe Săgetător într-o pasă proastă nu înseamnă că așa va fi și începutul lui 2018. Lucrurile se pot aranja în așa fel încât pierderile suferite acum să se transforme în câștiguri mai târziu.
Zodiile care au un sfârșit de an neplăcut sunt sfătuite să acorde o mai mare atenție deciziilor pe care le iau și să nu se lase conduse de emoțiile de moment. Își pot găsi oricând puterea de a merge mai departe, oricât ar fi de greu.
Citeşte şi Horoscop 2017 Mariana Cojocaru – Zodia vedeta în 2018
Mariana Cojocaru a realizat horoscopul pentru anul 2018, scrie TeoTrandafir.com. Acesta a fost prezentat la România TV. Iată ce vă asteaptă în 2018 după previziunile realizate de Mariana Cojocaru pentru anul 2018.
Horoscop Mariana Cojocaru 2018. Astrologul Mariana Cojocaru a făcut o analiză și a dezvăluit ce le așteaptă pe cele 12 zodii în anul 2018. Iată la ce să se aștepte zodiile, cine vor fi favorizați și cine va avea un an greu.
Berbecii în anul 2018 vor fi printre favoriții astrelor. Dacs sunt singuri, își pot găsi o mare iubire. În mod special cei care sunt foarte tineri se vor indrgosti. Și cei care în ultimii 2-3 ani de zile nu au reușit să își găsească un partener sau care au divorțat. E un soi de recompensă în plan afectiv, emoțional.
Taurii trebuie să se aștepte la o îmbunătățire semnificativă în 2018 pentru destinul lor. Veștile bune vin după data de 13 februarie. Atunci, Luna Neagră părăsește zodia Scorpionului. Această le provocă tot felul de șicane, de blocaje. Acolo era și riscul de trădare, de adulter, necazuri care țin de familie. Plecarea lui Lilith vine și anunța o altfel de perioadă în viața lor.
Este un an de bun augur pentru ceea ce înseamnă viața de familie. Astfel, vor înțelege care relații merită și care nu.
Gemenii. La începutul anului 2018 nu stau foarte bine, dar lucrurile se schimbă chiar după prima săptămâna. Mercur este retrograd. După prima săptămâna vor simți că lucrurile se schimbă radical.
Citeste horoscopul pentru 2018 realizat de Mariana Cojocaru integral AICI