UPDATE 13.35 Premierul Mihai Tudose a spus, în debutul ședinței de guvern de joi, că este necesară ”dezamorsarea unui zvon apărut de dimineață”, referindu-se la posibila amânare a Revoluției fiscale de care s-a vorbit pe surse, în urmă cu câteva ore.
Informația a fost confirmată și de ministrul Finanțelor, Ionuț Mișa, care a spus că este vorba despre o cu totul altă amânare, respectiv cea a implementării contului unic – o decizie tehnică.
”Bineînțeles că este o știre falsă (amânarea Revoluției fiscale – n.r.). Nu e în discuție așa ceva, ordonanța își urmează cursul în continuare.
Este vorba, însă, de implimentarea continului unic, ce va fi prorogat până la jumătatea lui 2018, deci este un cu totul alt subiect”, a declarat ministrul Finanțelor, Ionuț Mișa, în debutul ședinței de Guvern de joi, ultima din acest an.
UPDATE 13.04 Ședința de Guvern este în derulare. Pe masa cabinetului Tudose sunt măsurile fiscale atât de discutate în ultimele luni care vor intra în vigoare de luni.
Revoluția fiscală nu se amână, așa cum circula o informație mai devreme. Ceea ce se modifică joi este o măsură tehnică de încasare a banilor într-un cont unic la Trezorerie.
Este vorba despre plata contribuțiilor, a TVA și a impozitului pe profit, așadar o chestiune administrativă.
Executivul trebuie să lămurească şi situaţia angajaţilor din IT, care de la 1 ianuarie ar putea plăti contribuţii mai mari decât acum.
Știrea inițială
Astfel, s-ar putea da o ordonanță de urgență, prin care măsurile revoluției fiscale să intre în vigoare de la 1 iulie, și nu de la 1 ianuarie, așa cum se știa până acum.
Este vorba despre plata contribuțiilor, a TVA și a impozitului pe profit într-un cont unic la trezorerie. Este o măsură tehnică, explică surse din Guvern.
Guvernul se reuneşte joi, de la ora 13.00, în ultima şedinţă din acest an.
Printre problemele importante pe care le mai are de rezolvat pe ultima sută de metri este cea a facilităţilor fiscale promise sectorului IT, pentru ca salariile în acest domeniu să nu scadă de la 1 ianuarie.
Lista restanţelor este însă lungă.
Citeşte şi ATAC SINUCIGAŞ: Sunt 40 de morţi şi peste 30 de răniţi. Atacul nu a fost încă revendicat
Un atac sinucigaş a avut loc în această dimineaţă. Acesta a fost urmat de două explozii. În urma acesti tragic eveniment s-au înregistrat cel puţin 40 de morţi şi peste 30 de răniţi.
Cel puţin 40 de persoane au fost ucise şi alte 30 au fost rănite, într-un atac sinucigaş produs, joi, în Kabul, Afganistan.
Potrivit ministrului de Interne, atacul a fost urmat de încă două explozii devastatoare. Atacurile nu au fost revendicate.
Peste 40 de persoane au fost ucise şi alte aproximativ 30 au fost rănite, în urma unui atac sinucigaş cu bombă produs, joi, într-o clădire în care se afla sediul agenţiei de presă Vocea Afgană şi care găzduia Centrul Cultural Tabayan.
Atacul se pare că a vizat centrul cultural unde se aflau mai mulţi studenţi care participau la o dezbatere.
Potrivit BBC, mai multe fotografii în care apăreau trupurile neînsufleţite au fost publicate pe reţelele de socializare.
Zeci de răniţi au fost transportaţi la spitalele din zonă.
Acest articol a fost actualizat la: 2017-12-28T13:56:58+02:00 13:56
Acest site foloseste cookies.
Read More