Viitor incert în cazul mezzosopranei din Iași. Anchetatorii nu reușesc să scoată nimic de la ea

03.08.2020
Viitor incert în cazul mezzosopranei din Iași. Anchetatorii nu reușesc să scoată nimic de la ea

Nu se știe ce se va întâmpla în cazul mezzosopranei din Iași, caz atât de mediatizat în toată țara. Artista a fost externată și se află la domiciliu, acolo unde anchetatorii au mers să stea de vorbă cu ea. Din păcate, nu au reușit să afle nimic despre ce s-a întâmplat în noaptea în care femeia a ajuns în comă la spital. Cel mai probabil, cazul va fi închis.

Anchetatorii nu reușesc să scoată nimic de la ea

Imediat după ce a fost externată de la Spitalul de Recuperare, artista a fost dusă la domiciliul din Aroneanu, acolo unde locuiește cu soțul. Conform Ziarul de Iași, zilele trecute, anchetatorii au vizitat-o în încercarea de a afla de la ea ce anume s-a întâmplat în noaptea de 11 mai, când femeia a ajuns în comă la spital. Din nefericire, oamenii legii nu au reușit să scoată nicio informație de la femeie.

Mezzosoprana ascultă ce i se spune, însă nu pare să și înțeleagă. Dacă nu se va schimba nimic, cel mai probabil cazul va fi închis și tot ce s-a întâmplat atunci va fi numit un accident nefericit.

Cazul mezzosopranei – o poveste tristă

Nimeni din afară nu poate ști ce s-a întâmplat în noaptea fatidică între mezzosoprană și soțul ei. Bărbatul a declarat, prin avocatul său, că soția a căzut pe scări după ce a consumat alcool, și că nu au sunat ambulanța crezând că îi este rău de la alcool.

„Au consumat alcool, nu o cantitate mare. Apoi ea a căzut pe scări, i s-a făcut rău. Au crezut (amândoi, n.r.) că îi este rău de la alcool, de asta nu au sunat la ambulanţă. Abia după câteva ore au sunat la 112, când au observat că este în stare critică. Ei se certau, dar nimic în afara certurilor de familie pe care oricine le are“, a declarat pentru Ziarul de Iași, Andrei Horga, avocatul soţului sopranei, la câteva zile după accident.