Locale
Un fiu de judecător a accidentat mortal o femeie și a fugit de la locul faptei
Fiul preşedintelui Judecătoriei Novaci din județul Gorj s-a urcat la volan după ce consumase alcool şi a lovit cu mașina o femeie de 52 de ani, care mergea pe marginea drumului. Mai târziu, victima a murit la spital. Bărbatul a fugit apoi de la locul accidentului, dar, ulterior, s-a predat. Acesta fusese acuzat de curând și de viol.
Un fiu de judecător a accidentat mortal o femeie și a fugit de la locul faptei
Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Gorj, Victor Ţuhaşu, a precizat că o femeie în vârstă de 52 de ani a fost lovită de o mașină miercuri seara, în jurul orei 22:00. Polițiștii au identificat ulterior autoturismul implicat în accident, cât și persoana bănuită că s-ar fi aflat la volan și s-au constituit filtre în întregul județ.
„La fața locului s-a deplasat o echipă operativă de cercetare, constatându-se faptul că în urma evenimentului rutier a rezultat rănirea unei femei, de 52 de ani, din orașul Novaci, aceasta fiind transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, ulterior medicii constatând decesul acesteia”, a transmis IPJ Gorj.
A fost întocmit un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul infracțiunii de ucidere din culpă și părăsirea locului faptei. Tânărul poartă numele de Mihai Dafinescu, fiul Elenei Dafinescu, președintele Judecătoriei Novaci. Anul trecut, același tânăr a fost reținut sub acuzați de viol, cercetările în acest dosar aflându-se în cercetare.