ANM a emis sâmbătă o avertizare cod galben pentru 33 de județe din țară. Temperaturile scad drastic și poile își fac apariția în toată țara, însoțite de descărcări electrice, grindină și vijelii. Informarea meteo intră în vigoare astăzi la ora 13:00 și este valabilă până mâine la ora 12:00.
Asministrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben valabil până mâine la ora 12:00 în 33 de județe din țară. Vremea va fi instabilă în cea mai mare prte a teritoriului, dar mai ales în regiunile estice, sud-vestice și în zona montană. Vor fi perioade în care se vor semnala averse, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și căderi de grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 15…25 l/mp, iar pe arii restrânse 35…40 l/mp.
Totodată, începând de duminică de la ora 12.00 până luni la ora 22.00 județele Maramureș, Suceava, Bistrița-Năsăud, Neamț, Harghita, Mureș, Brașov, Covasna, Prahova, Dâmbovița, Argeș, Vâlcea, Dolj, Gorj, Sibiu, Alba, Hunedoara, Botoșani, Iași, Bacău, Vaslui, Vrancea, Galați, Buzău, Brăila, Tulcea, Ialomița, Constanța, Ilfov, Călărași, Giurgiu, Teleorman și Olt vor fi sub alertă cod galben, ANM anunțând perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin averse care vor avea și caracter torențial.
În intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantități de apă ce vor depăși local 25…30 l/mp și pe arii restrânse, mai ales în Muntenia și în zona de munte, 40…60 l/mp.
Acest articol a fost actualizat la: 2020-05-02T15:38:58+03:00 15:38
Acest site foloseste cookies.
Read More