Vremea

Ce se întâmplă cu VREMEA după ploile de luni! Meteorologii anunță o nouă schimbare radicală

Vremea va fi închisă în cea mai mare parte a țării, luni, iar în unele zone va ploua. Săptămâna aceasta vine, însă, cu noi surprize din partea vremii, iar meteorologii au dezvăluit la ce ar trebui să ne așteptăm.

Luni va ploua în regiunile sudice, iar local vor cădea precipitații mixte și vor fi condiții de polei. În Carpații Meridionali și în Munții Banatului va ninge, iar vântul va avea intesificări.

Minimele vor pleca de la minus 10 grade în depresiunile Carpaţilor Orientali şi nordul Moldovei şi se vor opri la 4 grade Celsius pe litoral.

Norii se vor așterne peste toată țara pe parcursul zilei.  Ploile, slabe cantitativ, vor fi prezente la început în sud şi est, apoi, după apus îşi vor face apariţia local şi în interiorul arcului carpatic.

Ninsorile şi lapoviţa vor prefera din nou spaţiul montan învecinat, iar intensficări ale vântului se vor semnala în Dobrogea, sudul Banatului şi la altitudini foarte mari.

Maximele se vor situa înte 2 şi 13 grade Celsius, cu cele mai ridicate valori în nord-vest şi în sud-estul extrem.

În zilele următoare, vom avea parte de o încălzire a vremii, iar temperaturile vor crește treptat. Astfel, la jumătatea aceste săptămâni vremea va deveni  ușor mai caldă decât în mod obișnuit în partea sudică a României. Termometrele vor indica chiar și 18-19 grade Celsius.

Ce se va cu vremea în București

În Bucureşti, mai avem două zile neplăcute, apoi primăvara se instalează rapid. Luni, presiunea atmosferică scade din nou, avem vreme şi mai urâtă ca duminică, cu ploi din când în când, temperaturi modeste şi ceaţă la apropierea serii.

Frig va fi şi marți, când mai apar ceva nori de ploaie. Vedem şi soarele temporar, vântul devine activ şi maximă urca spre 8 grade.

De miercuri, regimul termic se redresează: valori normale pe la amiază, dar un pic cam frig dimineaţa, când revine ceata. În ansamblu, atmosferă va fi schimbătoare. Joi, vreme frumoasă, caldă pentru final de martie, dar nu o să ne plângem pentru asta.

Citește și: Vremea în aprilie și mai. Prognoza meteo pentru următoarele două luni

Citește și: 2018, un an fără vară în România? Fenomenul neobișnuit nu a mai avut loc din 1816

Share
Scris de
Catalin Nae