Vremea
Prognoza meteo 11-18 decembrie. Vine gerul, cu temperaturi de -10 grade în mijlocul zilei
Prognoza meteo 11-18 decembrie. După nopți deosebit de reci, vremea se încălzeşte. Se va ajunge chiar în zonele extracapatice la maxime neobişnuite, de 13-15 grade duminică.
De la începutul săptămânii viitoare însă, maximele încep să scadă din nou și vor fi temperaturi de minus 10 grade în mijlocul zilei.
Până pe 18 decembrie, conform prognozei emise de Administraţia Naţională de Meteorologie(ANM), vremea va fi geroasă în aproape toată ţara.
Duminică, 11 decembrie, valorile termice, în special cele nocturne, vor continua să se situeze sub cele climatologic specifice acestei date din an la nivelul întregii ţări.
Potrivit meteorologilor, cerul va fi variabil, cu înnorări în regiunile nordice, nord-estice şi în zona Carpaţilor Orientali, unde trecător şi pe arii restrânse va ninge slab.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -3 şi 6 grade, iar cele minime între -13 şi -1 grad, uşor mai coborâte în zonele depresionare. Izolat, în zonele joase de relief, mai ales dimineaţa şi noaptea se va semnala ceaţă, asociată cu depunere de chiciură. Luni şi marţi, temperatura aerului va fi în scădere treptată.
Cu toate acestea, în primele două zile, vremea va fi mai caldă decât în mod normal pentru această dată, apoi valorile termice se vor situa sub cele specifice perioadei, iar în interiorul arcului carpatic şi la munte, în ultima noapte din interval, revine gerul.
Și probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor va fi în creştere. Iată cum va fi vremea până pe 18 decembrie în toate regiunile:
Cum va fi vremea în Banat
În primele zile ale intervalului de prognoză, dar cu probabilitate relativ ridicată şi la sfârşitul acestuia (perioadele 6-8 şi 16-18 decembrie), vremea va fi rece, în special dimineaţa şi noaptea, astfel că vor fi temperaturi maxime de 3-6 grade şi minime între -9 şi -4 grade, în medie regională. Pentru celelalte zile sunt estimate valori de temperatură uşor mai ridicate şi, în general, peste cele normale la mijlocul lunii decembrie, fiind de aşteptat maxime cuprinse între 5 şi 9 grade şi minime de -4 până la două grade Celsius. Până pe data de 12 decembrie nu se vor semnala precipitaţii, dar ulterior va creşte probabilitatea de apariţie a acestora, cu caracter local şi temporar.
Temperaturi mai ridicate în Crişana
Pentru regiunea Crişanei, în perioadele 6-8 şi 16 – 18 decembrie, va fi o vreme rece, în special dimineaţa şi noaptea, astfel că temperaturile maxime vor oscila între două grade şi 5 grade Celsius, respectiv minime între -9 şi -4 grade, în medie regională. Pentru celelalte zile sunt estimate valori de temperatură mai ridicate, ce se vor situa, în general, peste cele normale la mijlocul lunii decembrie, fiind de aşteptat maxime de 5 – 9 grade şi minime de la -4 până la un grad Celsius. Până pe data de 12 decembrie nu se vor semnala precipitaţii, apoi va creşte probabilitatea de apariţie a acestora, cu caracter local şi temporar.
Vremea în Transilvania
În primele zile ale intervalului de prognoză (6-8 decembrie), dar cu probabilitate ridicată şi la sfârşitul acestuia (16-18 decembrie), vremea va fi foarte rece, în special dimineaţa şi noaptea, când local va fi ger. În acest context, temperaturile maxime vor oscila între 0 şi 4 grade, iar minimele între -12 şi -7 grade, în medie regională, în depresiuni urmând să se înregistreze valori chiar mai mici. Pentru celelalte zile sunt estimate valori de temperatură uşor mai ridicate, fiind de aşteptat maxime între 3 şi 6 grade, respectiv minime între -7 şi -2 grade. Probabilitatea pentru apariţia precipitaţiilor va creşte după data de 12 decembrie.
În Maramureş
În primele zile ale intervalului de prognoză, dar cu probabilitate relativ ridicată şi la sfârşitul acestuia, vremea va fi rece, în special dimineaţa şi noaptea, când local va fi ger. Astfel, vor fi temperaturi maxime de la un grad Celsius la 3 grade Celsius, şi minime între -10 şi -5 grade, în medie regională. Pentru restul perioadei de referinţă, sunt estimate valori de temperatură mai ridicate, cele diurne peste normalul lunii decembrie, fiind de aşteptat maxime între 3 — 6 grade şi minime între -7 şi -1 grade. Până pe data de 12 decembrie precipitaţiile vor fi slabe şi se vor semnala pe spaţii restrânse, după care va creşte probabilitatea ca acestea să fie mai frecvente şi posibil moderate cantitativ.
Variaţii termice în Moldova
În prima parte a intervalului de referinţă, dar şi către sfârşitul acestuia, deşi vor fi variaţii termice de la o zi la alta, caracteristica generală se menţine cea de vreme rece, în special dimineaţa şi noaptea. Vor fi astfel, în medie, temperaturi maxime de 0-5 grade şi minime între -9 şi -3 grade. În restul intervalului, vor fi temperaturi uşor mai ridicate, ce se vor situa în marea lor majoritate peste normalul lunii decembrie, cu medii ale valorilor diurne de 4-8 grade şi ale celor nocturne cuprinse între -4 şi un grad. Până în data de 13 decembrie, precipitaţii slabe se vor semnala doar pe spaţii restrânse, cu precădere în partea de nord a regiunii şi vor avea caracter trecător. Ulterior, va creşte probabilitatea ca acestea să fie mai frecvente la nivelul întregii zone.
Dobrogea
În Dobrogea, în prima parte a intervalului de referinţă, dar posibil şi către sfârşitul acestuia, deşi vor fi variaţii termice de la o zi la alta, se menţine caracteristica de vreme rece, în special dimineaţa şi noaptea. Vor fi astfel, în medie, temperaturi maxime ce vor oscila de la două grade la 5 grade, iar minimele între—7 şi—2 grade. În restul timpului vor fi temperaturi uşor mai ridicate, ce se vor situa în marea lor majoritate peste normalul lunii decembrie, cu medii ale valorilor diurne de 6 — 9 grade şi ale celor nocturne între—2 şi două grade Celsius. Probabilitatea pentru precipitaţii va fi foarte redusă în cea mai mare parte a intervalului de referinţă, dar totuşi acestea ar putea apărea sporadic în perioada 14 — 17 decembrie.
Vremea în Muntenia
În prima parte a intervalului de referinţă, dar cu probabilitate mare şi către sfârşitul acestuia, deşi vor fi variaţii termice de la o zi la alta, caracteristica generală se menţine cea de vreme rece, mai ales dimineaţa şi noaptea. Temperaturile maxime vor oscila între două şi 6 grade Celsius, în timp ce minimele vor fi cuprinse între -8 şi -4 grade, în medie regională. Pentru restul perioadei de referinţă sunt estimate valori de temperatură mai ridicate, fiind de aşteptat maxime de la 6 la 10 grade şi minime între—4 şi 0 grade. Probabilitatea pentru apariţia precipitaţiilor va fi foarte redusă în cea mai mare parte a intervalului de referinţă, dar totuşi acestea ar putea apărea sporadic în perioada 14 — 17 decembrie.
Prognoza meteo 11-18 decembrie
În Oltenia, mai cald decât normal
În prima parte a intervalului de referinţă, precum şi către sfârşitul acestuia, deşi vor fi variaţii termice de la o zi la alta, caracteristica generală se menţine cea de vreme rece. Vor fi temperaturi maxime între două şi 6 grade Celsius, în timp ce minimele vor oscila între -6 şi -2 grade, în medie regională. Pentru restul perioadei de referinţă, sunt estimate valori de temperatură mai ridicate (cele diurne peste normalul lunii decembrie), cu maxime de 6-10 grade şi minime între -3 şi 0 grade. În cea mai mare parte a intervalului de referinţă, probabilitatea pentru precipitaţii va fi foarte redusă, cu excepţia perioadei 14-17 decembrie, când acestea ar putea apărea pe spaţii mici şi în cantităţi neînsemnate.
Ninsori la munte
În perioadele 6-8 decembrie, respectiv 16-18 decembrie, vremea se anunţă foarte rece, în special dimineaţa şi noaptea. Gerul va persista în mare parte a zonei montane. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -6 şi 2- grade Celsius, iar minime între -14 şi -8 grade, în medie.
Citeste si: Cod galben de polei și de vânt. Ce zone vor fi afectate
Pentru celelalte zile sunt estimate valori de temperatură mai ridicate, fiind de aşteptat maxime de la 0 la 4 grade şi minime între -8 şi -2 grade. Până în data de 12 decembrie, vor fi posibile doar ninsori trecătoare, neînsemnate cantitativ, dar ulterior va creşte probabilitatea pentru precipitaţii mai frecvente şi mai consistente