Categorii Vremea

Prognoza meteo pe patru săptămâni. Cum va fi vremea la început de octombrie

Vremea s-a menținut și luna aceasta la fel de călduroasă ca pe timpul verii, deși suntem la începutul toamnei. Temperaturile au fost ridicate pentru această perioadă, de peste 30 de grade celsius. Începând de ieri, 17 septembrie, vremea s-a schimbat, temperaturile au început să scadă și au apărut și intensificări ale vântului. Află cum va fi vremea în următoarele patru săptămâni, adică în perioada 21 septembrie- 19 octombrie, dacă temperaturile se vor încadra în parametri normali.

Meteo 21 septembrie- 19 octombrie

În această zi, cerul a fost senin în majoritatea regiunilor din țară, cu excepția Moldovei și Transilvaniei, unde a fost mai mult acoperit de nori. Vântul suflă slab și moderat, cu intensificări în jumătatea de est a țării. Vremea s-a răcit față de zilele trecute, în special în estul și nord-estul țării și sunt anunțate ploi pe arii restrânse. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 18 și 28 de grade.

În săptămâna 21.09.2020 – 28.09.2020, temperaturile vor fi din nou mai ridicate pentru această perioadă, excepție făcând extremitatea de vest a țării și în regiunile nord-estice, unde vremea va fi mai răcoroasă. În majoritatea regiunilor din țară, regimul pluviometric va fi deficitar, cu un caracter accentuat în zona Carpaților Meridionali și în sud-estul extrem. Excepție se anunță în regiunile din nord-vestul teritoriului, unde cantitățile de precipitații se anunță a fi apropiate de cele normale pentru acest interval.

În săptămâna 28.09.2020 – 05.10.2020, în toate regiunile țării, în special în cele extracarpatice, temperaturile vor fi mult mai mari decât cele obișnuite. Cantitățile de precipitații vor fi normale pentru această perioadă și excedentare în sud-vest și la munte.

În intervalul 05.10.2020 – 12.10.2020, temperaturile medii ale aerului se vor situa ușor peste cele normale pentru acest interval, pe întreg teritoriul României, însă mai ales în regiunile extracarpatice. Cantitățile de precipitații estimate pentru această perioadă vor fi în general deficitare, mai accentuat în regiunile sudice și sud-vestice.

În perioada 12.10.2020 – 19.10.2020, temperaturile vor fi apropiate pentru această perioadă, însă există posibilitatea ca acestea să crească peste medie în  în regiunile extracarpatice. De asemenea, regimul pluviometric va fi apropiat de cel normal pentru această perioadă pentru întreaga țară.

Share
Scris de
Andreea Oprea

Acest site foloseste cookies.

Read More