Categorii TV

Concurentul de la „Mireasa” care îi enervează pe toți cei din casă

Emisiunea Mireasa este una dintre cele mai urmărite emisiuni din România. Cel de-al doilea sezon, prezentat și moderat de către Simona Gherghe, a debutat în urmă cu câteva săptămâni, pe Antena 1. Participă 14 concurenți, fete și băieți. Cei din urmă sunt însoțiți de mamele lor. După ce a trecut acomodarea cu locul în care o să-și petreacă următoarele luni, între concurenți au apărut simpatii si antipatii. Unul dintre cei pe care pare că nu-l place nimeni este David, băiatul doamnei Mia.

A intrat în vizorul fetelor

David din casa Mireasa a intrat în vizorul fetelor și al mamelor. Băiatul doamnei Mia a reușit să își facă o reclamă proastă în rândul concurenților, mai ales după ce a declarat că vrea să meargă la întâlnire cu toate fetele din casă.

Această declarație a deranjat-o în primul rând și cel mai tare pe Lorena, tânără care îl place și care ar vrea o relație cu el. De altfel, Lorena este fata pe care mama lui David i-a prezentat-o acestuia ca fiind potrivită pentru el.

Ieri, Claudia i-a spus lui David că ar trebui să fie serios și consecvent în relația cu Lorena. Ea a cerut ca David să o respecte și să nu îi facă speranțe deșarte.

Își duce planul mai departe

David a ignorat-o și a continuat planul lui de a ieși la date cu fiecare fată în parte. El a cerut să o cunoască pe Ștefania, care, cu chiu cu vai, a acceptat.

Întâlnirea cu Ștefania s-a lăsat cu scântei. Cei doi și-au aruncat săgeți, iar Ștefania a ținut să-i spună că nu îl place și nu agreează modul în care se comportă el în emisiune.

Evident, când s-a întors în casă le-a povestit și fetelor despre interacțiunea cu David. În acest context, și unele mame au avut ceva de comentat despre băiatul doamnei Mia. De exemplu, doamna Ana, mama lui Radu a spus că ea nu îl place și că i se pare arogant.

La toate aceste discuții a participat și mama lui David care a declarat că nu îi știa aceasta față.

 

Share
Scris de
Emanuela Ursu