Connect with us
Prognoza meteo pentru săptămâna 19-25 aprilie 2021. Până când se va menține vremea rece

Vremea

Prognoza meteo pentru săptămâna 19-25 aprilie 2021. Până când se va menține vremea rece

Prognoza meteo 19-25 aprilie 2021. Vremea se răcește înainte de Paște. Potrivit prognozei emise de Administrația Națională de Meteorologie, temperaturile medii ale aerului vor fi mai coborâte decât cele normale pentru această săptămână, la nivelul întregii ţări.

Prognoza ANM 19-25 aprilie 2021

Potrivit meteorologilor, în săptămâna 19-25 aprilie 2021, mediile valorilor termice vor fi mai coborâte decât cele specifice pentru această perioadă, în toate regiunile țării. Cantităţile de precipitaţii se vor situa în general în jurul celor normale pentru această perioadă, dar cu posibilitatea unui deficit local în extremitatea nordică a țării.

Prognoza meteo la munte

Conform prognozei emisă de ANM pentru două săptămâni, incluzând și săptămâna 19-25 aprilie 2021, tendința temperaturilor va fi de creștere ușoară la munte, cu precipitații slabe îndeosebi sub formă de ploaie.

Astfel, începând cu data de 17 aprilie, tendința temperaturilor va fi de creștere ușoară și treptată, media maximelor urmând să atingă valori în jurul a 6 grade la finalul celei de-a doua săptămâni. Minimele termice nu vor avea variații semnificativ și vor fi preponderent negative, cuprinse în medie între -4 și 0 grade.

Temporar vor fi precipitații slabe în cea mai mare parte a intervalului, mai ales sub formă
de ploaie, exceptând intervalul 13 – 16 aprilie, când vor fi în general moderate cantitativ și
predominant sub formă de ninsoare.

Cum va fi vremea de Paște

ANM anunță că de Paște și de 1 mai, temperaturile medii vor fi ușor mai scăzute decât normalul pentru această perioadă a anului. După această dată, vremea se va încălzi până la valorile normale.

În Săptămâna Luminată, prima săptămână de după Învierea Domnului, valorile termice se vor situa în jurul celor specifice pentru această săptămână, la nivelul întregii țări.

De asemenea, potrivit prognozei emise de Administrația Națională de Meteorologie, cantitățile de precipitații estimate pentru acest interval vor fi deficitare în regiunile extracarpatice, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale pentru această perioadă.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Vremea

To Top