Vremea
Se strică vremea! Cod galben de ninsori în mai multe județe
ANM a emis cod galben de ninsori și vreme rea în 14 județe din România. Tempraturile vor scădea drastic în orele car eurmează și ninsorile vor pune stăpânire pe țară.
Se strică vremea! Cod galben de ninsori în mai multe județe
Potrivit meteorologilor de la ANM, în intervalul 30 martie, ora 22:00 – 1 aprilie, ora 10:00, în Carpaţii Meridionali şi de Curbură, în sudul Transilvaniei, nord-vestul Munteniei, apoi şi în vestul şi nordul Olteniei şi sudul Banatului temporar vor fi ninsori în general moderate cantitativ şi se va depune strat de zăpadă local consistent. Pentru aceste zone a fost emis cod galben de ninsori !
Totodată, în zonele de munte înalte, vântul va avea intensificări, cu viteze în general de 65 – 75 km/h, iar ninsoarea va fi viscolită, mai ales în noaptea de luni spre marţi (30/31 martie).
Judeţele vizate de atenţionarea Cod galben sunt Vrancea, Buzău, Prahova, Dâmboviţa, Alba şi Hunedoara, respectiv integral judeţele Covasna, Braşov, Sibiu, Argeş, Vâlcea, Gorj, Caraş-Severin şi Mehedinţi.
Pe de altă parte, în intervalul 30 martie, ora 22:00 – 2 aprilie, ora 10:00, intră în vigoare o atenționare de vreme deosebit de rece, precipitaţii mixte, intensificări ale vântului şi brumă.
În cele mai multe zone din țară temperaturile scad drastic pentru perioada în care ne aflăm, iar pe parcursul zilelor de 31 martie și 1 aprilie vântul va sufla moderat și va spori senzația de frig. Acest fenomen se va manifesta cel mai mult în partea de sud a teritoriului.
Citește și: Horoscop săptămânal Minerva 30 martie – 5 aprilie 2020 – Lună neagră
Citește și: Alexandru Rafila: Un medicament anti COVID-19 va fi testat în România în câteva săptămâni