Vremea
Vremea de Florii: temperaturile se ridică până la 25 grade
Vremea de Florii va fi una mai călduroasă decât tot ce am avut până acum.
Vremea de Florii: temperaturile se ridică până la 25 grade
Dacă până acum vremea a fost capricioasă și s-a schimbat de pe o zi pe alta, temperaturile vor urma un trend ascendent în această săptămână. Sudul țării și litoralul vor înregistra cele mai ridicate temperaturi.
Administrația Națională de Meteorologie – ANM ne anunță că vremea va fi mai caldă și mai însorită decât ar trebui în această perioadă. Temperaturile se vor afla într-o ușoară creștere față de intervalul anterior în cea mai mare parte a țării.
Totuși se vor înregistra valori scăzute dimineața și noaptea. Cerul va fi în general senin, iar vântul va sufla în general slab și moderat înregistrând intensificări pe timpul zilei în zone precum Dobrogea, sudul Banatului și local în Muntenia.
De Florii, temperaturile maxime înregistrate vor fi între 10-20 grade, iar cele mai ridicate valori vor fi în regiunile de nord-vest și nord-est. Valorile minime vor fi cuprinse între -3-9 grade, cele mai scăzute fiind în estul Transilvaniei, aproape -10 grade. În timpul nopții, în centrul țării și pe arii restrânse va apărea bruma.
Vremea începe să se schimbe chiar de mâine, 8 aprilie
Miercuri, 8 aprilie
Temperaturile vor fi ridicate și continuă să se ridice cu fiecare zi. Temperaturile maxime vor fi înregistrate în zonele de sud și sud-est în intervalul de 11-14 grade pe litoral și 21-22 grade în regiunea nord-estică.
Cele mai scăzute temperaturi vor fi înregistrate în depresiuni, în estul Transilvaniei, aproape -7 grade, dar în general se vor situa între -1 – 8 grade. Cele mai ridicate temperaturi vor fi în Dealurile de Vest, aproape 10 grade.
Cerul va fi senin cu vânt slab și moderat, în Dobrogea înregistrându-se intensificări trecătoare. Pe timpul nopții în zonele deluroase și în depresiuni se va produce brumă.
Joi, 9 aprilie
Vremea se încălzește și mai puternic în toate regiunile țării. Cele mai ridicate temperaturi se vor situa între 13-14 grade la malul mării și 23-24 grade în regiunile de est și sud-est. Cele minime de -4 – -2 grade vor fi înregistrate în depresiunile Carpaților Orientali. În Dealurile de Vest vom avea 10-11 grade.
Cerul va fi predominant senin, cu un vânt slab și moderat. Local, în depresiuni, se va înregistra brumă dimineața și pe timpul nopții.