Vremea
Vremea în București și cele mai importante orașe. Prognoza ANM pentru 19 noiembrie. Vremea continuă să se răcească
Vremea a fost destul de caldă în ultima vreme, deși este deja luna noiembrie. Nu am avut parte de temperaturi extrem de reduse, ci chiar mult mai ridicate decât ar trebuie să fie în această perioadă. Deși a mai fost ceață și a mai plouat uneori, vremea a fost destul de bună. Situația s-a schimbat în România de câteva zile și se pare că persistă și pe 19 noiembrie. Vremea continuă să se răcească și ploile încă persistă.
Prognoza ANM 19 noiembrie. Vremea în București și alte orașe
Săptămâna trecută a fost destul de blândă însă de luni, vremea continuă să se răcească. Meteorologii anunță o zi de joi cu vreme rece, închisă și chiar ploi slabe în mare parte a țării, dar si ceață densă în regiunile joase de relief.
Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări pe crestele montane și, local și temporar, în Banat, Moldova și Dobrogea. Maximele vor fi de 5-6 grade în depresiuni și 12-13 grade în vest, iar cele minime se vor situa, în general, între -4 şi 5 grade. Se va semnala ceață densă în zonele joase de relief.
În București, cerul va fi mai mult noros. Vântul va sufla moderat, însă se va intensifica pe parcursul zilei. Dimineața și noaptea va fi ceață. Temperatura maximă va fi de 9 grade, iar cea minimă va fi de 1…3 grade
Vremea din weekend
Meteorologii anunță că de sâmbătă și duminică, vremea se va răci considerabil în partea de vest, centru și nord a țării. Temperaturile maxime nu vor depăși 9 grade celsius, iar ploile se vor intensifica spre seară și naoptea. Vin și zăpezile în zonele mai joase din partea de nord și centru a țării și în special la munte.
”Pe măsură ce ne apropiem de finalul ultimei luni din această toamnă, putem spune că vremea își urmează parcursul normal. Sâmbătă și duminică vom observa o schimbare semnificativă, pentru că vremea se va răci mai ales în partea de vest, centru și nord a țării, unde vorbim de temperaturi maxime care nu vor mai depăși 9 grade Celsius, cu precipitații mai ales spre seară și parcursul nopții, chiar predominant sub formă de lapoviță și ninsoare și în zonele mai joase din partea de nord și centru a țării, iar la munte vor predomina ninsorile.”, a declarat Elena Mateescu, directorul ANM.