Vremea
Vremea în Weekend! Prognoza meteo 7-9 iunie. Cod galben până luni
Vremea în weekend va fi la fel de capricioasă cum a fost și-n timpul săptămânii. Conform ANM, vremea în perioada 7-9 iunie 2019 va fi instabilă, schimbătoare, cu treceri bruște de la soare, la ploi torențiale.
Tot în weekendul 7-9 iunie 2019, nu sunt lipite nici descărcările electrice, căderile de grindă și intensificări ale vântului.
Vremea Weekend 7-9 iunie – mai bine de jumate de țară sub cod galben
Codul galben de vreme rea și inundații a fost extins până luni. Unele zone sunt vizite chiar de un cod portocaliu de inundații. Ploile vor avea şi caracter torenţial, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitãţile de apã vor depãşi 15…25 l/mp şi pe arii restrânse 35…40 l/mp. În restul teritoriului astfel de manifestãri vor fi pe suprafeţe mici, conform ANM.
Totuși deși plouă, temperaturile din weekend nu vor fi scăzute, în unelel zone și asteaptă chiar și 30 de grade.
Vremea sâmbătă 8 iunie 2019
Sâmbătă vremea va fi în general caldă, dar codul galben își va face simțită prezența în zonele vizate de avertizarea ANM. Prongnoza meteo arată că temperaturile vor fi între 23 de grade și 32 în Oltenia. Cele mai mici temperaturi din prognoa vremii pentru ziua de sâmbătă, sunt între 10 și 20 de grade. Aceste temperturi vor fi înregistrate în special în zonele montane, iar în celalate seara.
Totodată se așteaptă descărcări electrice și vijelii de durată scurtă. Unele zone vor fi vizate și de căderi de grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitãţile de apã vor depãşi 15…25 l/mp şi pe arii restrânse 35…40 l/mp.
Duminică 9 iunie 2019 – aspecte mari în prognoza meteo de vijelii puternice
La fel ca și sâmbătă, pe 9 iunie vremea va fi la fel de capricioasă și instabilă. ANM anunță că în special la orele după amiezi să ne așteptăm la vijelii, ploi torențiale și căderi de grindă. Sera vântul poate lua aspect de vijelie.
Ploile vor avea aspect torențial și vor apărea din senin, în sensul în care vremea se schimbă rapid. Meteorologii vor da informări în fiecare moment când sunt detectate fronturi atmosferice ce vor produce efecte grave.